Închide

A crescut numărul incidentelor cu drone / Directorul Aeroportului Cluj: Domeniul are un potențial economic semnificativ, dar trebuie să luăm toate măsurile pentru ca această activitate de zbor să aibă loc într-un cadru reglementat

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - feb. 09, 2022 0 295

La nivelul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj s-a desfășurat marți o întâlnire de lucru pe tema activităților de zbor care implică aeronavele fără pilot la bord (dronele), în spațiul aerian național. Directorul Aeroportului clujean, David Ciceo, a subliniat că tot mai des sunt semnalate incidente în care sunt implicate drone și care afectează traficul aerian, astfel că acest domeniu necesită a fi bine reglementat.

„Datele oficiale arată că, pe parcursul anului 2021, s-a înregistrat o creștere a numărului de raportări cu privire la incidente în care au fost implicate drone,  iar multe dintre acestea au avut loc în apropierea unor aeroporturi civile, afectând  traficul aerian și, implicit, determinând pierderi financiare pentru companiile aeriene și aeroporturi”, se precizează în comunicatul transmis de Aeroport.

Potrivit datelor Autorității Aeronautice Civile Române, în ultimii 4 ani au fost înregistrate 30 de evenimente în care au fost implicate aeronave fără pilot, care au afectat desfășurarea activităților pe aeroporturi.

În anul 2018 au avut loc două astfel de incidente, 11 s-au petrecut în 2019, șapte în anul 2020, iar în anul 2021 au fost înregistrate zece incidente.

„Suntem conștienți că domeniul aeronavelor fără pilot este în plină expansiune, accelerată de avansul tehnologic din ultimii ani. Acest domeniu are un potențial economic semnificativ, ce nu poate fi ignorat, dar trebuie să luăm toate măsurile pentru ca această dezvoltare să aibă loc într-un cadru coerent, bine reglementat, care să nu pună în pericol siguranța activității de transport aerian convențional. Vrem să fim o parte activă în această dezbatere care trebuie să țină cont, în primul rând, de siguranța aeronautică”, a transmis David Ciceo.

La ședința de lucru au participat reprezentanți ai Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj ai Autorității Aeronautice Civile Române și ai altor instituții cu atribuții în domeniul singuranței și ordinii publice și au fost  aduse în discuție normele naționale și europene aplicabile activităților de zbor în care sunt implicate aeronave fără pilot la bord.

Părțile implicate au convenit asupra necesității accelerării colaborării inter-instituționale în vederea prevenirii situațiilor în care dronele ar putea periclita siguranța și securitatea traficului aerian și a operațiunilor pe aeroporturi, dar și a intervenției rapide și coordonate în cazurile unor incidente în care sunt implicate drone.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu