Clujul, model pentru Brașov: orașul de sub Tâmpa vrea sală polivalentă ca la Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 06, 2018 0 1379
Primăria Braşov vrea să investească într-o sală polivalentă de 15.000 de locuri, care ar urma să fie construită pe locul fostului stadion municipal din oraş, demolat de mai mulţi ani. Deocamdată, de la bugetul local a fost alocată suma de 1,5 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate.
”Avem prevăzuţi bani în buget pentru studiul de fezabilitate, dar pentru a scurta cât mai mult termenul până la care putem scoate la licitaţie lucrările, domnul primar a luat legătura cu primarul de la Cluj pentru a obţine informaţii legate de sala polivalentă din Cluj şi chiar arhitectul-şef de la Braşov a fost acolo pentru a se documenta la faţa locului. În funcţie de costurile care vor reieşi din studiul de fezabilitate şi de fondurile disponibile, fie că sunt ale noastre de la bugetul local, fie că sunt atrase, vom scoate la licitaţie ori proiectul tehnic şi execuţie în acelaşi contract, sau separat, proiectul tehnic şi apoi lucrarea propru-zisă”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste 200 de femei au ajuns la UPU-SMURD Cluj în acest an în urma violenței domestice / Un serviciu online gratuit va oferi sprijin juridic și emoțional
oct. 16, 2026 0
-
Ministerul Culturii ține la secret raportul de control de la Opera din Cluj / Refuză să-l comunice invocând datele personale
oct. 16, 2026 0
