Apare un nou partid politic în România
ActualitateSinteză știri naționale by Catalin Suciu - mai 26, 2017 0 324
Fostul copreşedinte al ALDE, Daniel Constantin, a declarat, joi, la TVR1, că luni va fi lansat noul partid pe care vrea să-l constituie în jurul unui grup de parlamentari proveniţi din fostul PC, Constantin precizând că există două variante de nume al noii formaţiuni, unul dintre ele fiind Partidul Pro România, anunță digi24.ro.
„Avem două nume pe care le pregătim. Mâine (vineri – n.red.) vom decide într-o şedinţă după care actele vor fi depuse şi mergem mai departe”, a spus Daniel Constantin precizând că luni va avea loc un eveniment de lansare al noii formaţiuni politice. „Pro România este o variantă pe care o analizăm, în momentul de faţă este cea mai acceptată”, a adăugat Constantin.
El i-a mulţumit fostului ministru al Educaţiei, deputatul Sorin Cîmpeanu care a demisionat din ALDE pentru a se alătura noului proiect politic. „Sunt mai mult decât bucuros că domnia sa va principalul meu partener în construcţia politică viitoare”, a spus fostul copreşedinte al ALDE.
Constantin a anunţat că viitorul partid va susţine în continuare guvernul Grindeanu din care a făcut şi el parte ca vicepremier şi ministru al Mediului. „Cred că trebuie să păstrăm consecvenţa votului. Eu cred că, pentru sănătatea societăţii româneşti, Sorin Grindeanu trebuie să reuşească pentru ca noi să trăim mai bine şi parlamentarii care sunt alături de noi vor susţine toate măsurile bune pentru cetăţeni şi pentru ţară. Vom trage însă semnale de alarmă în momentul în care lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat Constantin.
Citiți continuarea pe digi24.ro.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Artista clujeană care a brevetat o tehnică de pictură pe pănuși de porumb expune la Muzeul de Artă / Vera Dan revine cu lucrări realizate în ultimii 16 ani
nov. 06, 2026 0
-
EXCLUSIV Pasaj rutier de zeci de milioane de euro la Apahida / CFR vrea să elimine trecerea la nivel cu calea ferată, să mute sensul giratoriu de pe DN1C și să exproprieze aproape 1,9 hectare / 4000 de mașini stau zilnic câte 2 minute la barieră
nov. 06, 2026 0
