Protestele continuă în ţară. Mii de oameni anunţă că ies în stradă în Cluj, la chemarea: „Rezist. Nu mă las amăgit”
ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 05, 2017 0 598
Urmează întâlnirea din Piața Unirii, la ora 19.00. „Stăm în piață, discutăm, (vor fi, sperăm, şi proiectii laser pe clădiri) și la 20.00 plecăm într-un tur al centrului (sugestie: Piaţaa Unirii, Eroilor, Pța Avram Iancu, întoarcere pe 21 Decembrie, Memo, Moţilor, Piaţa lucian Blaga și înapoi în Piaţa Unirii). E important să ne conservăm energia. S-ar putea să fie un proces de durată”, arată iniţiatorii adunării.
Ordonanţa s-a publicat şi în Monitorul Oficial. Dar se pare că există o „portiţă” lăsată de guvern.
Încerc să explic: acel articol din C.proc.pen. spune că dacă un dosar se prescrie, instanța nu ar trebui să soluționeze chestiunea prejudiciului. Prin decizia 586/2047 CCR a spus că trebuie să fie soluționată această chestiune, chiar dacă dosarul se închide. Prin OUG 13 de marți noaptea a fost corectat în acest sens textul. Dar prin OUG 14 se reia forma veche, care cuprinde acest viciu de neconstiționalitate.
Ca să fiu mai direct, OUG 14 e parțial neconstituțională, cu privire la un articol, și anume art 25 alin 5 C.proc.pen. Dosarele nu sunt afectate, întrucât judecătorii aplică direct deciziile CCR”, scrie Cristi Danileţ într-o postare pe Facebook.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
FOTO Complexul Cultural-Recreativ „Trei Lacuri”, inaugurat la Câmpia Turzii / Investiția realizată de Primărie – din bugetul de stat și fonduri europene – se ridică la 10 milioane de euro
oct. 04, 2026 0
-
Universitatea maghiară Sapientia, 25 de ani de activitate la Cluj / Kelemen Hunor: Majoritatea tinerilor care studiază aici s-au născut deja într-o Transilvanie în care există o universitate maghiară
oct. 04, 2026 0
