Cod galben de ninsori și viscol în Cluj până joi, vremea devine geroasă
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 27, 2016 0 247
Cod galben de ninsori și viscol în zona de munte a Clujului – de altfel, jumătate din județ se află sub această avertizare de diseară până joi dimineața.
Ninsori viscolite în zonele de munte, cu vânt ce va avea viteze de până la 70 km/h iar pe creste – până la 90 km/h, de diseară de la ora 20 până în 29 decembrie la ora 10. ” În intervalul menţionat în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice”, explică meteorologii. În plus, adaugă aceștia, din 29 decembrie vremea devine rece, chiar geroasă în timpul nopților și dimineților, în nordul și centrul țării.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Aeroportul din Cluj acuză: județele vecine pompează milioane de euro publici în aeroporturi concurente, iar principalul beneficiar e chiar compania de care Clujul depinde cel mai mult
mai 13, 2026 1
-
Hoț din spitale, condamnat ieri la aproape 11 ani de închisoare. A furat din cabinetele medicilor purtând mască, ca să nu fie recunoscut
mai 13, 2026 0
