Amendați pentru că nu au notificat Primăria că vând produse la reduceri
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 22, 2016 0 292
Pot face reduceri de sezon, dar nu oricum: proprietarii de magazine ce practică reduceri în aceste zile dar nu informează Primăria despre aceasta riscă amenzi, 15 au fost deja amendați în această săptămână după un control al Poliției Locale.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială au demarat luni o acțiune de control la magazinele care practică în această perioadă vânzări cu preţ redus: 25 firme au fost verificate până acum, iar între altele polițiștii au remarcat mai multe nereguli, cum ar fi nedepunerea notificării la Primăria Cluj-Napoca pentru vânzările cu preţ redus, afişarea necorespunzătoare a preţurilor şi nerespectarea prevederilor legale privind sectorizarea mărfurilor cu preţ redus. Polițiștii au aplicat 14 amenzi, în valoare totală de 11.100 lei – deci, în medie, aproape 800 de lei pentru fiecare proprietar de magazine. „Acţiunea se află în derulare, urmând să fie verificaţi atât agenţii economici din zona centrală, cât şi cei din cartierele orașului”, precizează municipalitatea.
Conform scriptelor de la Primărie, în Cluj-Napoca sunt acum 37 de magazine care vând produse la preț redus în această perioadă; conform legii, pentru soldări firmele au obligația de a depune notificare la Primăria Cluj-Napoca cu 15 zile înainte de a începe soldările. Perioada se desfășoară între 15 ianuarie și 15 aprilie.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Clujeanul Horațiu Cosma acuză că deschiderea A0 Nord a fost amânată din motive politice. CNAIR spune că mai sunt lucrări de făcut
oct. 26, 2026 0
-
Elevii clujeni pot decide cum vor arăta școlile lor într-un proiect de bugetare participativa lansat de Primăria Cluj/ Care este calendarul programului
oct. 26, 2026 0
