Marș al lecturii la Cluj
Cultură by Actual de Cluj - sept. 23, 2015 1 321
Un „marș al lecturii” are loc la Cluj, cu popasuri de lectură, în debutul celei de-a treia ediții a festivalului internațional de carte Transilvania, marți 6 octombrie.
Marșul începe la ora 12 în faţa Universităţii „Babeş-Bolyai”. „Semn de recunoaştere, o carte la purtător! În drum spre Piaţa Unirii – unde, la ora 13.00, are loc Deschiderea oficială a FICT –, câteva popasuri de lectură. Cei care doresc, vor citi cu glas tare un fragment din cartea purtată. Scriitorii participanţi sunt invitaţi să dea startul la lectură”, explică organizatorul, Vasile Dâncu.
La Deschiderea oficială a festivalului va fi prezentat câştigătorul Marelui Premiu al Festivalului Naţional de Literatură – FestLit 2015. Tot la deschidere sunt programate mai multe eveimente:
lansarea seriei de autor Gabriela Adameşteanu (Editura Polirom; prezintă Irina Petraş);
vernisajul expoziţiei Mircea Bochiş, Condeiul şi penelul – „De carte nu scapi!” (în cadrul expoziţiei va avea loc şi lansarea volumelor Sissi şi Amore, More, Ore, Re de Pavel Şuşară şi Societatea de socializare din Medio Monte de Marian Ilea – Editura Tracus Arte. Participă Ioan Cristescu, Ion Pop, Doru Radosav şi Pavel Şuşară);
concertul Formaţiei RRH: Gheorghe Pardău (saxofon), Marius Munteanu (pian), Josua Dascăl (tobe) şi Alex Ţârc (bass).
Festivalul Internaţional de Carte Transilvania va avea loc în perioada 6-11 octombrie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, şi este organizat de Asociaţia Culturală Eikon şi Primăria din Cluj-Napoca.
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Clujean cercetat sub control judiciar după o bătaie în Feleac
mai 06, 2024 0
-
Lista castelelor, conacelor și cetăților din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni / Peste un miliard de lei din fonduri UE investiți în reabilitări / Obiective turistice puse în valoare, evenimente, rute tematice, dar și eșecuri
mai 06, 2024 0
[…] Marș al lecturii la Cluj […]