CFR-ul a bătut și Brașovul, conducerea exultă. „A început reconstrucția, sunt mulțumit. Unii au fost plătiți degeaba”
Sport by Catalin Suciu - mai 12, 2014 0 178
Echipa din Gruia s-a impus cu 1-0 în fața Brașovului după reușita semnată de Ogbu.
Brașovenii sunt amenințați de retrogradare și aveau nevoie de cel puțin un punct pe terenul CFR-ului. Dar n-a fost să fie pentru formația lui Tălnar. Ogbu Chuka a înscris după pauză (55) din centrarea lui Ciprian Deac, iar câteva minute mai târziu Negruț a ratat o lovitură de pedeapsă (66). Brașovenii au încercat în zadar să restabilească egalitatea, iar CFR-ul și-a asigurat locul 6 în clasament.
“Nu mai suntem la nivelul la care am fost, dar față de cum am început campionatul, acum îmi place jocul și e meritul lui Miriuță că am început să adunăm puncte. A fost restrains bugetul, va fi restrâns și mai mult. Unii jucători au luat bani degeaba la noi. A început reconstrucția, Negruț și Păun au început să joace”, a spus la finalul partidei președintele clubului, Iuliu Mureșan.
CFR a jucat în următoarea formulă:
CFR Cluj: Felgueiras – Maftei, Cadu, Rada, Camora – Djokovic, Monroy – Deac, Negruţ (Rui Pedro, 70), Fl. Costea (Păun, 62) – Ogbu (Batin, 81)
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bătaie cu conserva în Kaufland, soldată cu condamnare. Un bărbat din Cluj a lovit agentul de pază după ce a fost prins că voia să fure
iun. 03, 2026 0
-
„Gaura din Hoia se vede din avion”. Noi apeluri pentru protejarea pădurii de la marginea Clujului/Ecolog clujean: „Ultimele hectare de pădure sunt cele mai valoroase”
iun. 03, 2026 0

