Un centru de îngrijiri paliative de circa 50 de milioane de euro va fi construit la Cluj, în Valea Gârbăului. Boc: „Trebuie să găsim soluții de finanțare locale, naționale și europene”
AdministrațieSănătateTop News by Simona Mureșean - nov. 06, 2026 0 2
Cluj-Napoca face primul pas pentru construirea unui Centru de Îngrijiri Paliative în zona Valea Gârbăului, după ce Consiliul Local a aprobat, vineri, 6 noiembrie 2026, darea în administrarea Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca („Clujana”) a unui teren de 11.679 de metri pătrați destinat proiectului.
Primarul Emil Boc a declarat că investiția este una necesară pentru sistemul medical clujean, în condițiile în care orașul are nevoie de servicii specializate pentru pacienții care necesită îngrijiri paliative. Edilul a afirmat că managerul Spitalului Municipal, prof. dr. Nicolae Constantea, a atras atenția asupra unei probleme importante: lipsa unor astfel de servicii.
„Din nefericire, terapia intensivă nu mai poate face față astăzi la ceea ce avem în viața reală. Centrul de Îngrijiri Paliative înseamnă o soluție modernă, civilizată, europeană, omenească, pentru a oferi pacienților aferenți tratamente compatibile cu secolul în care trăim”, a declarat Emil Boc în ședința Consiliului Local.
Primarul a subliniat că proiectul este urgent și că administrația locală trebuie să înceapă demersurile pentru realizarea lui.
„Trebuia făcut ieri. Dăm startul. Așteptăm studiul de fezabilitate, care cred că va veni în perioada imediat următoare de la Spitalul «Clujana», și să începem construcția centrului. Probabil că va costa 50 de milioane de euro. Trebuie să găsim soluțiile financiare locale, naționale, europene pentru finanțarea unui asemenea centru. Astăzi este un prim pas”, a spus Emil Boc.
Potrivit primarului, municipalitatea nu își bazează proiectul exclusiv pe o eventuală finanțare de la Guvern, urmând să fie identificate surse de finanțare locale, naționale și europene.
Terenul de 11.679 de metri pătrați din zona Valea Gârbăului va fi administrat de Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, unitatea medicală urmând să se ocupe de demersurile necesare pentru realizarea centrului. Următorul pas este elaborarea studiului de fezabilitate, care va stabili mai clar soluția tehnică și indicatorii investiției.
Emil Boc a mai susținut că dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative ar putea contribui la degrevarea secțiilor de terapie intensivă și la creșterea capacității acestora de a trata pacienții care au nevoie de intervenții medicale specifice.
Proiectul centrului din Valea Gârbăului a fost discutat în contextul planurilor de dezvoltare urbanistică a zonei, unde sunt prevăzute și alte funcțiuni, între care o pădure-parc de aproximativ cinci hectare și un cimitir pentru animale de companie.
(Foto cover: Spitalul Clujana din Cluj-Napoca, unitate medicală care va administra viitorul centru de paleație)
vezi și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
EXCLUSIV Director medical cu acte în regulă la Spitalul Județean Cluj, de ieri, după un an de interimat / Interimarul Caius-Mihai Breazu a fost singurul candidat și a luat 10 la toate probele concursului
nov. 06, 2026 0
-
O nouă locomotivă electrică Alstom a fost recepționată azi pentru CFR Călători / Clujul este inclus pe două dintre cele cinci rute interregionale
nov. 06, 2026 0
