Clujul, pe podiumul național al profitabilității companiilor / Firma care conduce clasamentul județean a făcut un profit de peste 150 milioane de euro în 2025
Economie by Actual de Cluj - nov. 05, 2026 0 19
Județul Cluj ocupă locul al treilea în România după profitul net cumulat al companiilor care au încheiat anul 2025 pe plus, cu 14,11 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 2,8 miliarde de euro. Clujul este depășit doar de București și Ilfov, potrivit unei analize realizate de ListaFirme pe baza bilanțurilor financiare publice. Compania cu cel mai mare profit din județ este Distribuție Energie Electrică România (DEER), cu un rezultat net de 812,66 milioane de lei.
Analiza arată că în județul Cluj erau 31.408 companii profitabile în 2025, al doilea cel mai mare număr din România, după București, unde au fost înregistrate 93.762 de firme pe profit. Clujul este urmat în acest clasament de Ilfov, cu 28.186 de companii, și Timiș, cu 22.879.

În privința profitului net cumulat, Clujul se află pe locul al treilea, cu 14,11 miliarde de lei. Bucureștiul conduce detașat, cu 92,3 miliarde de lei, iar Ilfovul ocupă poziția secundă, cu 16,4 miliarde de lei. Următorul județ din clasament este Timiș, cu 8,67 miliarde de lei. Practic, firmele profitabile din Cluj au acumulat un profit net de aproximativ 2,8 miliarde de euro într-un singur an. Împreună, companiile din București, Ilfov și Cluj concentrează 51,4% din profitul net cumulat al tuturor firmelor profitabile din România.
DEER, cea mai profitabilă companie din Cluj
În clasamentul companiilor cu cel mai mare profit net din fiecare județ, liderul Clujului este Distribuție Energie Electrică România, cu 812,66 milioane de lei în 2025. Compania se află pe locul al patrulea la nivel național în clasamentul celor mai profitabile firme care conduc topurile județene. DEER depășește inclusiv Compania Națională Aeroporturi București, liderul județului Ilfov, care a raportat un profit net de 789,74 milioane de lei. Înaintea companiei clujene se află Hidroelectrica, cu 3,34 miliarde de lei, Romgaz, cu 3,14 miliarde de lei, și Pavăl Holding, cu 2,35 miliarde de lei.
Pe următoarele poziții în acest clasament național se află Automobile Dacia, cu 629,18 milioane de lei, Continental Automotive Products, cu 549,81 milioane de lei, și Arcada Company, cu 516,35 milioane de lei. Cele 42 de companii care conduc clasamentele județene, inclusiv Bucureștiul, au cumulat un profit net de 16,57 miliarde de lei și o cifră de afaceri de 140,94 miliarde de lei. Acestea au avut un număr mediu de 70.549 de angajați.

Șase din zece firme au încheiat anul pe profit
La nivel național, din cele 842.542 de companii active care au depus bilanț pentru anul financiar 2025, 509.791 au înregistrat profit. Asta înseamnă că aproximativ șase din zece firme analizate au încheiat anul pe plus. Profitul net cumulat al acestora a ajuns la 239,06 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 47,42 miliarde de euro. Bucureștiul concentrează singur 38,61% din profitul net al companiilor profitabile din România. După primele trei poziții, diferențele sunt considerabile: Timiș are un profit cumulat de 8,67 miliarde de lei, Sibiu de 8,15 miliarde, iar Bacău de 8,02 miliarde de lei.
Energia, industria auto și construcțiile sunt printre domeniile reprezentate de companiile care conduc clasamentele județene. Dintre cei 42 de lideri județeni, 38 au capital majoritar privat, iar patru au capital majoritar de stat. ListaFirme precizează că analiza folosește datele disponibile în baza sa la 23 octombrie 2026 și ia în calcul companiile active care au depus bilanțul pentru 2025. Profiturile sunt atribuite județului în care este înregistrat sediul social al firmei, chiar dacă activitatea economică se desfășoară și în alte regiuni ale țării, cum e cazul DEER.
