Închide

Till Lindemann, solistul Rammstein, vine pentru prima dată la Cluj-Napoca. Concert la BTarena în noiembrie 2027

ActualitateTop News by Simona Mureșean - oct. 27, 2026 0 73

Till Lindemann solist reimstein in Cluj

Till Lindemann, solistul trupei germane Rammstein, va concerta pentru prima dată la Cluj-Napoca, pe 28 noiembrie 2027. Artistul va urca pe scena BTarena cu proiectul său solo, în cadrul unui nou spectacol de amploare.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții BTarena, care au precizat că spectacolul face parte dintr-un nou capitol al turneului artistului german, după producția „Meine Welt”.

Cunoscut pentru vocea sa distinctivă, versurile provocatoare și spectacolele cu o puternică componentă teatrală, Till Lindemann și-a construit o carieră solo separată de activitatea alături de Rammstein. Proiectul său îmbină muzica industrială cu poezia, umorul negru și o estetică vizuală aparte.

Concertul face parte dintr-un turneu european care include mai multe orașe, printre care Riga, Paris, Belgrad, Istanbul, Chișinău și Cracovia.

Concertul de la Cluj-Napoca este programat pentru 28 noiembrie 2027, la BTarena. Accesul va fi permis exclusiv persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Biletele vor fi puse în vânzare în 28 octombrie 2026, potrivit anunțului organizatorilor. Informațiile suplimentare despre bilete urmează să fie comunicate ulterior.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.