Închide

Aproape un milion de lei ceruți înapoi pentru reabilitarea dispensarului dintr-o comună din Cluj. Tribunalul Cluj a respins acuzațiile, Primăria trebuie să plătească penalități executantului

Actualitate by Dan Andrei - sept. 29, 2026 0 18

Primăria din Suatu a cerut în instanță aproape un milion de lei de la firmele care au reabilitat și dotat dispensarul uman din localitate, susținând că lucrările ar fi fost executate defectuos și că, după finalizarea investiției, costurile cu energia electrică au crescut în loc să scadă. Tribunalul Cluj a respins însă cererea, după administrarea unei expertize tehnice care nu a identificat o execuție defectuoasă a lucrărilor.

În schimb, Primăria trebuie să achite executantului aproape 11.000 de lei penalități pentru plata cu întârziere a unor facturi, plus 18.654 de lei cheltuieli de judecată.

Litigiul a pornit de la contractul de lucrări nr. 2070 din 18 iulie 2018, încheiat de UAT Comuna Suatu cu o asociere de firme. Contractul a avut ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor de „Reabilitare și dotări dispensar uman în localitatea Suatu”.

Valoarea lucrărilor achitate de Primărie a fost de 833.327,26 lei fără TVA, respectiv 991.659,44 lei cu TVA. După recepția lucrărilor, în noiembrie 2020, Primărie a ajuns să susțină că investiția nu și-a atins scopul.

În acțiunea depusă în instanță, administrația locală a cerut rezoluțiunea contractului și restituirea celor 991.659,44 lei. A mai cerut 83.327 de lei, reprezentând penalități contractuale, 150.000 de lei pentru energia electrică achitată pentru dispensar și dobândă legală. În total, numai pretențiile principale depășeau 1,2 milioane de lei.

Argumentul comunei a fost că lucrările ar fi trebuit să asigure independența energetică a dispensarului sau cel puțin să reducă semnificativ cheltuielile cu energia. După finalizarea investiției, însă, administrația locală a reclamat facturi foarte mari și a considerat că acestea indică o eroare de proiectare sau de execuție.

Tribunalul Cluj a ajuns la o altă concluzie după analiza documentelor și a expertizei tehnice. Instanța arată că obiectul contractului nu a fost exclusiv reducerea costurilor cu energia, ci reabilitarea și dotarea dispensarului. În plus, comuna a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 4 noiembrie 2020.

Expertiza tehnică a arătat că înainte de reabilitare dispensarul era încălzit cu sobe de teracotă pe lemne, iar după investiție a fost introdus un sistem de încălzire și răcire electric.Expertul a identificat într-adevăr o factură cu un consum extrem de mare, de 22.809 kWh în aproximativ două săptămâni, în perioada noiembrie 2022, însă valoarea respectivă a fost ulterior stornată. Instanța reține că suma de aproximativ 145.847 de lei aferentă acelui consum a fost anulată ulterior. După montarea unui alt contor, în ianuarie 2023, consumurile analizate de expert s-au situat sub valorile estimate pentru perioada de încălzire. Facturile depuse la dosar erau, potrivit instanței, de câteva sute de lei, inclusiv puțin peste 1.000 de lei.

„Expertul judiciar nu a constatat costuri cu energia electrică care să fie nejustificat de mari față de consumatorii din clădire”, reține Tribunalul Cluj. De asemenea, expertiza nu a identificat o executare defectuoasă a lucrărilor de proiectare sau execuție raportat la prevederile contractuale.

În aceste condiții, Tribunalul Cluj a respins cererea Primăriei de rezoluțiune a contractului și celelalte pretenții formulate împotriva firmelor.

Instanța a respins și pretenția de 150.000 de lei privind energia electrică, dar pe motiv de lipsă a calității procesuale active a comunei. În schimb, executantul a avut câștig de cauză în cererea reconvențională. Firma a reclamat două facturi achitate cu întârziere de beneficiar: una de 255.449,70 lei, plătită cu 33 de zile întârziere, și una de 68.917,43 lei, plătită cu 37 de zile întârziere. Conform contractului, penalitatea pentru întârzierea la plată era de 0,1% pe zi. Tribunalul a stabilit că firma are dreptul la 10.979,89 lei penalități. Pe lângă această sumă, Primăria Suatu trebuie să achite 654 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale și încă 18.000 de lei către asocierea de firme, reprezentând cheltuieli de judecată pentru onorariul avocatului.

Hotărârea Tribunalului Cluj a fost pronunțată la 17 septembrie. Sentința nu este definitivă, fiind supusă apelului în termen de 10 zile de la comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Dan Andrei

Scrie pe domeniul justiție, urmărind anchete ale poliției și dosarele penale instrumentate de procurori. Acordă atenție subiectelor care privesc educația și serviciile sociale. Este preocupat, de asemenea, de istoria orașului și de poveștile oamenilor care s-au remarcat în comunitate