Bătălia pentru un apartament din Florești: o femeie care revendică locuința cere evacuarea celor care spun că au investit în ea
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 24, 2026 0 5
Conflictul pentru un apartament din Florești a ajuns în instanță după ce femeia care susține că are un drept înscris asupra locuinței a cerut să intre în imobil pentru a-i documenta starea. În apartament locuiesc însă alte două persoane, iar între acestea și reclamantă există deja mai multe procese.
Femeia a cerut Judecătoriei Cluj-Napoca să îi permită efectuarea unei constatări prin executor judecătoresc, susținând că nu are acces în locuință și că starea acesteia s-ar putea modifica. Ulterior, ea a precizat că vrea să participe la constatare și un evaluator autorizat ANEVAR, precum și un agent sau reprezentant al unei agenții imobiliare. Scopul declarat era evaluarea și valorificarea apartamentului, inclusiv pentru obținerea banilor necesari stingerii unor sarcini.
Cei care locuiesc în apartament s-au opus. Aceștia au susținut că femeia nu urmărește de fapt conservarea unei probe pentru un proces, ci pregătirea apartamentului pentru valorificare. Ei au mai arătat că locuința este singura lor casă și că nu există un risc real ca starea acesteia să se schimbe. Instanța le-a dat dreptate în privința procedurii solicitate.
Judecătorul a arătat că lucrările și investițiile invocate în conflict au fost deja făcute și nu există dovezi că în apartament urmează să se producă schimbări importante. Simplul fapt că imobilul este ocupat nu înseamnă că starea lui se va modifica în mod iminent. „Simpla ocupare a imobilului de către pârâți nu poate conduce, în mod automat, la concluzia că starea imobilului poate suferi modificări de esență”, a reținut instanța. Judecătoria a considerat, de asemenea, că existența procesului de evacuare nu justifică, de una singură, intrarea în locuință pentru o astfel de constatare. În cazul în care evacuarea ar fi admisă, problema accesului în apartament ar dispărea.
În ceea ce privește evaluatorul și agentul imobiliar, instanța a precizat că procedura solicitată are rolul de a consemna obiectiv starea de fapt, nu de a pregăti vânzarea proprietății. Cererea femeii a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca din 4 septembrie. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile.
