Codul urbanismului, explicat. Cum se poate construi o casă de până la 150 mp în mediul rural fără autorizație
AdministrațieUrbanism by Actual de Cluj - aug. 14, 2026 0 66
O schimbare importantă adusă de noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) permite construirea, în anumite condiții, a unei locuințe unifamiliale de maximum 150 de metri pătrați în intravilanul localităților rurale fără autorizație de construire. Arhitectul-șef al municipiului Cluj-Napoca și președinte al Ordinului Arhitecților – Filiala Transilvania, Claudiu Salanță, explică însă că noua procedură nu înseamnă că o casă poate fi ridicată fără proiect sau fără verificări.
De altfel, una dintre cele mai răspândite interpretări ale noii prevederi este aceea că proprietarul poate construi pur și simplu o casă de până la 150 mp fără să mai treacă prin nicio procedură. Nu este cazul.
Potrivit lui Claudiu Salanță, autorizația de construire este înlocuită, în situațiile prevăzute de lege, de o procedură simplificată de notificare.
Primul pas este verificarea situației terenului. Printr-un certificat de urbanism de informare trebuie stabilit dacă terenul se află în intravilanul unei comune. Procedura se aplică doar terenurilor din intravilanul rural.
Urmează proiectarea. Casa trebuie să aibă proiect tehnic realizat pe toate specialitățile – arhitectură, structură și instalații – de specialiști atestați. Proiectul trebuie să respecte regulamentul local de urbanism și să țină cont de Ghidul de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural.
Un alt pas este avizarea proiectului de către Arhitectul-șef al județului. Documentația este apoi transmisă autorității competente să emită autorizații de construire, împreună cu formularul de notificare și dovada proprietății.
Autoritatea are la dispoziție cel mult 15 zile lucrătoare pentru verificarea documentației.
În urma verificării, proiectul poate fi aprobat, pot fi solicitate completări sau avize suplimentare, solicitantul poate fi informat că lucrarea nu se încadrează în procedura simplificată și necesită autorizație de construire ori proiectul poate fi respins.
Există și situația aprobării tacite. Dacă autoritatea nu transmite un răspuns în termenul prevăzut de lege, proiectul este considerat aprobat și poate fi executat.
Ce casă poate fi construită prin procedura simplificată
Una dintre limitele importante este suprafața. Locuința poate avea maximum 150 mp suprafață desfășurată.
Regimul de înălțime este limitat la parter sau demisol și parter. O locuință cu subsol nu poate fi realizată prin această procedură și necesită autorizație de construire.
Nici proiectul nu dispare. Casa nu poate fi construită fără documentație tehnică pe specialități.
„Nu se pot realiza locuințe fără proiect pe specialități – arhitectură, rezistență și instalații”, explică arhitectul-șef Claudiu Salanță.
O altă condiție importantă privește aspectul construcției. Casa trebuie să se integreze în arhitectura specifică mediului rural, iar proiectarea trebuie făcută în concordanță cu ghidul de arhitectură pentru specificul local.
Ce se întâmplă în zonele protejate
Procedura simplificată nu poate fi folosită oriunde. Proiectele care nu respectă regulamentul local de urbanism sau se află în zone de protecție ale monumentelor istorice pot fi respinse.
De asemenea, notificarea nu poate fi folosită pentru a intra în legalitate după ce o construcție a fost ridicată fără acte. Pentru astfel de situații există o altă procedură, cea a autorizației de regularizare.
„Ruralul românesc avea nevoie de această simplificare”, spune Claudiu Salanță, care atrage însă atenția că simplificarea procedurii vine la pachet cu responsabilitatea de a construi în acord cu specificul satului românesc.
Noua rubrică „Codul urbanismului” va explica, pe înțelesul proprietarilor și al celor care vor să construiască, principalele modificări aduse de Codul Urbanismului.
