Închide

8 reținuți, din care 6 arestați preventiv, într-un dosar de trafic de droguri la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 01, 2026 0 15

Opt persoane au fost reținute la Cluj într-un amplu dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri și alte infracțiuni.

Procurorii DIICOT au dispus reținerea celor opt – cinci bărbați și trei femei cu vârste îtnre 23 și 53 de ani – în 29 iunie. Aceștia sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Anchetatorii spun că au dovezi din care reiese că în cursul anului trecut șase dintre inculpați au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii unor beneficii financiare din comercializarea de substanțe stupefiante. Astfel, din poziția de lider, susțin procurorii, una dintre inculpate ar fi coordonat activitatea grupării de criminalitate organizată, la solicitarea membrilor își dădea acordul pentru vânzarea de substanțe interzise către diverse persoane, inclusiv atunci când consumatorii doresc să achiziționeze „pe datorie” sau în schimbul unor bunuri – obiecte vestimentare, produse de igienă personală, telefoane sau chiar drujbe și altele.

Aceasta mai decidea dacă un consumator este sau nu încredere și de asemenea, ar fi procurat diferite tipuri de droguri de mare risc și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-a comercializat atât pe raza orașului Huedin, dar și a unor localități limitrofe.
Pe palierul secund s-au aflat executanții, care s-au ocupat, în special, cu vânzarea de substanțe stupefiante – 2CMC, 3CMC, 4CMC, 4 BMC și NEP – către diverse persoane, care locuiesc pe raza orașului Huedin, dar și a unor localități limitrofe.
Un alt membru al grupului infracțional organizat ar fi deținut rolul de a procura substanțele interzise ce ulterior erau distribuite coinculpaților, pentru a fi comercializate.

Anchetatorii au găsit la percheziții cantități de 4-CMC, 3-CMC și 4-BMC, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro și alte dovezi.

Ieri judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a cinci dintre inculpați și măsura arestului la domiciliu față de două inculpate. Cu privire la un alt inculpat, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au luat măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu