Floreștenii cer autobuz direct spre Grigorescu și Cluj Arena. Primarul Pivariu: „Petiția este în analiză”
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 19, 2026 0 54
Locuitorii din Florești cer introducerea unei linii directe de transport public către cartierul Grigorescu și zona Cluj Arena, nemulțumiți că în prezent sunt nevoiți să schimbe mai multe mijloace de transport sau să piardă timp în traficul aglomerat de pe DN1.
O petiție lansată în comunitatea online „Trăiesc în Florești” solicită Companiei de Transport Public Cluj-Napoca și autorităților locale înființarea unei rute care să lege direct centrul comunei de una dintre cele mai importante zone de interes din municipiu.
Inițiatorii susțin că în prezent deplasarea către Grigorescu, Sala Polivalentă sau Cluj Arena este greoaie pentru cei care nu folosesc mașina personală.
„Zilnic pierdem zeci de minute pe drum pentru că nu avem o legătură directă de transport public între inima Floreștiului și Grigorescu / zona Cluj Arena. Te-ai săturat să schimbi două autobuze sau să stai blocat pe DN1?”, se arată în textul petiției.
Traseul propus de semnatari ar urma să pornească din Florești, pe axa Eroilor – Avram Iancu, să treacă prin zona Nodului N Nord/Cora, apoi prin Grigorescu, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, strada Fântânele și strada Alexandru Vlahuță, cu legătură prin Podul Garibaldi către Cluj Arena și Sala Polivalentă.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a confirmat că solicitarea a ajuns deja la administrația locală și este analizată împreună cu reprezentanții CTP.
„Este, cred că, singurul cartier care nu este legat direct cu o linie. În momentul de față petiția a ajuns și la noi, la Primărie, și este în analiză. Se discută inclusiv cu cei de la CTP să vedem cum putem să rezolvăm situația”, a declarat Pivariu.
Potrivit edilului, analiza este influențată și de lucrările de infrastructură aflate în desfășurare în zona Grigorescu din Cluj-Napoca, care afectează temporar circulația și traseele de transport public.
„Dacă este posibil, o implementăm. Dacă nu se poate acum, odată cu terminarea lucrărilor sigur se va putea ulterior. Nu aș vrea să dau informații eronate, pentru că în acest moment totul este în analiză”, a precizat primarul.
Pivariu a adăugat că administrația locală lucrează împreună cu CTP și la extinderea transportului public de pe strada Pădurii din Florești (zona Donath Park). În acest sens, Primăria a finalizat procedurile pentru achiziția a două autobuze care urmează să fie livrate până la sfârșitul anului și care vor asigura legătura cu capătul de linie din cartierul Grigorescu.
Până la o decizie oficială, petiția continuă să strângă semnături din partea floreștenilor. Până în prezent, petiția a fost semnată de peste 400 de oameni.
