Teatrul Național Cluj deschide culisele: ateliere, documentare și un spectacol pentru copii nominalizat la UNITER
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 02, 2026 0 12
Clujenii pot vedea cum arată Teatrul Național în culise, la a 16-a ediție a zilei porților deschise, miercuri.
Evenimentul are loc între orele 10 și 21, interval în care sunt programate ateliere, jocuri, spectacole și altele. Primul eveniment din program este spectacolul ”Bekkanko” de Asaya Fujita, regizat de Cristi Juncu, o producție a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, nominalizată în acest an la Premiile UNITER, la categoria ”Cel mai bun spectacol de teatru de animație/teatru pentru copii”. Montarea spune povestea unei prietenii improbabile între un drăcușor bine intenționat și o fetiță oarbă.
De-a lungul zilei, copiii se pot juca într-o zonă de creație amenajată în foaierul de la rangul II. Membrii unei asociații până după orele prânzului modelează baloane și fac face painting. Două sufleoare de la Teatrul Național – Irina Barbir și Alina Dragoș – vor coordona un atelier de păpuși între orele 11:15 și 13, iar de la 11:15, timp de o oră, Magic Puppet îi învață pe copii tainele actoriei și improvizației.
Adolescenții între 14 și 19 ani sunt așteptați la un atelier de scriere condus de actorul și dramaturgul Cosmin Stănilă între orele 11:30 și 14, sau la atelierul ”Scena e a ta! – Teatru, emoție și încredere”, susținut de actrița Diana Buluga, între orele 13 și 14, accesul la ultimele două fiind condiționat de înscrierea prealabilă a doritorilor (detalii aici).
De la ora 14.30 va avea loc spectacolul-lectură ”Fă rai din ce n-ai” de Ioana Dajbog, în regia lui Răzvan Mureșan – o comedie despre criza economică din 2008 și despre inventivitatea oamenilor care încearcă să supraviețuiască penuriei. Începând cu ora 15, Facultatea de Teatru și Film prezintă momente din spectacolul de Commedia dell’arte ”Roșu de Veneția”, realizat de studenții la Actorie din anul II, pe un scenariu semnat de Miriam Cuibus.
Ca în fiecare an, vizitatorii vor putea pătrunde în spațiul culiselor teatrului, ghidați de actori, și vor avea ocazia, la ora 17, să asiste la o repetiție deschisă a spectacolului ”Un altfel di Harap-Alb”, în regia lui Ionuț Caras. De la ora 18 în sala mare e programată proiecția filmului documentar ”O scenă a memoriei – 100 de ani de Teatru Național la Chișinău”, urmată de o discuție cu publicul, în prezența regizorului Petru Hadârcă și a istoricului Virgiliu Țârău.
La 18.30, în Studioul Euphorion, va avea loc spectacolul de teatru social ”Cumetrele”, după textul dramaturgului canadian Michel Tremblay, în regia lui Mihai-Florian Nițu. Totodată, de la ora 19 în Sala Radu Stanca a Facultății de Litere de pe Strada Horea, va fi prezentat spectacolul ”Familia Cehov” al clasei de Actorie din anul III, sub coordonarea profesoarelor Irina Wintze, Camelia Curuțiu-Zoicaș și Ramona Dumitrean.
Intrarea la evenimente va fi liberă, în limita locurilor disponibile. ”Accesul la evenimente (inclusiv la vizitele în culise) se va face pe principiul „primul venit, primul servit”, transmite instituția de cultură.
