Închide

Raport: excedent de 10 milioane de euro la AJOFM Cluj, fondul de șomaj – încasări peste așteptări

Actualitate by Mihai Prodan - mai 11, 2026 0 12

Excedent bugetar de peste 10 milioane de euro în 2025 la agenția din Cluj care se ocupă de șomeri și încasează fondul de șomaj de al firme.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj a încheiat anul 2025 cu un excedent bugetar de 52.340.182 lei la Fondul de Șomaj, adică peste zece milioane de euro, după ce veniturile colectate au depășit semnificativ estimările inițiale. Față de un program de venituri de 96.675.000 lei, instituția a realizat încasări de 110.669.346 lei — adică cu aproape 14 milioane de lei mai mult, respectiv o depășire a țintei de 14,48%.
Cheltuielile, în schimb, s-au menținut sub nivelul planificat: față de un buget de 61.291.000 lei, AJOFM Cluj a cheltuit efectiv 58.329.164 lei, adică 95,17% din suma alocată.

Combinația dintre venituri mai mari și cheltuieli mai mici a produs un excedent de peste 52 de milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro – o sumă care reprezintă mai bine de jumătate din totalul veniturilor colectate.
Veniturile Fondului de Șomaj provin în principal din contribuțiile angajatorilor și ale angajaților, ceea ce înseamnă că depășirea țintei reflectă o masă salarială mai mare decât cea anticipată la momentul construirii bugetului – un semn al dinamismului economic real al județului Cluj, cu unul dintre cele mai mari salarii medii din România.
Excedentul nu rămâne la dispoziția AJOFM Cluj, ci se varsă la bugetul național al asigurărilor pentru șomaj, de unde e redistribuit apoi la nivel național. Astfel, județul Cluj, cu o piață a muncii puternică – cei mai mulți angajați într-un județ din România, cele mai mari salarii după Capitală – contribuie masiv la un fond din care beneficiază preponderent județe cu șomaj mai ridicat.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.