Ce mânca un sol al Moldovei la Cluj în 1589: portocale, morun și vin până în zori
Istorie by Actual de Cluj - mai 03, 2026 0 3
Există în Arhivele Statului din Cluj un set de registre contabile ale orașului, acoperind anii 1556–1665, adică peste o sută de ani, care nu seamănă cu nimic din ce se studiază de obicei la ore de istorie: socoteli liste de cheltuieli, denari plătiți pe carne de vită, pe scrumbii, pe piper, pe ghimber, pe lumânări. Aflăm de ele din volumul ”Domni și boieri din țările române în orașul Cluj și românii din Cluj”, de Ștefan Meteș, publicat la Cluj în 1935 și digitalizat acum.
Listele creionează scene din istoria Clujului medieval – de exemplu un diplomat sosit din Moldova sau Muntenia, găzduit pe cheltuiala orașului, mâncând și bând în timp ce în anticameră se negociau soartele unor principate.
Istoricul Ștefan Meteș a tradus și publicat aceste socoteli în românește în 1935, adăugând un eseu introductiv care le pune în context. Împreună, cele două texte formează un document remarcabil — poate cel mai concret portret al relațiilor dintre Clujul medieval și Principatele Române, scris nu de cronicari cu interese politice, ci de funcționari mici, preocupați să nu iasă banii în plus la sfârșit de an.
Ce apare pe mese? În zilele de post — pe care Meteș notează că „domnii și boierii le țineau cu rigoare” — se servea pește sărat, crap, somn, morun, scrumbii, știucă, păstrăvi, icre, miere, păsat de orz. În zilele de dulce: carne de vită, miel, berbec, oaie, porc, iepure, căprioară, purcel, pui, găini fierte în zamă de varză, gâște, slănină, cârnați, cartaboși, măruntaie de vită și de gâscă. La desert sau pe margine: mere, nuci, alune, pere, prune, struguri, cireșe, pepeni, piersici. Și coloniale — piper, șofran, ghimber, cuișoare, migdale, scorțișoară, orez, stafide, untdelemn, lămâi, portocale.
Portocale și lămâi în Clujul medieval? Ele ajungeau la Cluj, în inima Transilvaniei medievale, prin rute comerciale care traversau jumătate din Europa. Că se găseau în depozitele orașului ca să fie oferite unor soli din Moldova spune ceva despre capacitățile comerciale ale Clujului din acea perioadă.
Băutura era, evident, vinul. Se consuma în cantități care ies în evidență chiar și în limba seacă a registrelor contabile: la masa solului moldovean din noiembrie 1589, timp de opt zile, s-au băut cantități impresionante – 107 ferlii – de vin numai la masa principală, plus alte cantități pentru servitorime. Miedul și berea completau tabloul. Iar uneori lucrurile se prelungeau până târziu: socotelile notează că în 11 decembrie 1592, aga Ștefan Răzvan — solul Moldovei, viitorul domn de câteva luni al aceleiași țări — a băut cu gazda „până în zorii zilei”. A doua zi dimineața, socotelile continuă la fel de metodic.
Răzvan era însoțit de o suită care includea propriul bucătar. Soliile importante veneau aproape întotdeauna cu bucătarul lor, „bun și expert”, cum notează Meteș. Când suita era mai mică, orașul punea la dispoziție un meșter bucătar care primea alimentele în natură din depozite și pregătea mâncărurile după cerințele oaspeților. Observăm un protocol elaborat, cu reguli clare despre cine ce primea și cât, în funcție de rangul soliei.
Meteș remarcă, privind ansamblul socotelilor, că ospitalitatea varia considerabil de la o solie la alta — „uneori bogată, iar de atâtea ori sgârcită și neplăcută din partea consiliului orașului” — fără să detalieze de fiecare dată motivele acestei variații.
Dincolo de mâncare și băutură, socotelile înregistrează și cheltuieli de transport și daruri de drum. O chitanță din 17 februarie 1555 arată că solul muntean pitarul Ioan a primit de la visternicul ardelean Petru Haller o cupă în valoare de 22 de florini și 39 de denari, plus 8 florini cheltuieli de drum. Delegaților lui Alexandru Lăpușneanu, Domnul Moldovei — Ursar și Verzar — li s-au dat numai 6 florini. Fiecare sumă spune ceva, chiar dacă nu întotdeauna e clar exact ce.
În text, Meteș folosește termenul „ferlie” — care era o unitate de măsură pentru lichide în Transilvania medievală, echivalentă aproximativ cu un sfert de vadră.
