Asistent medical trimis în judecată la Cluj, acuzat de operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 27, 2026 0 10
Tribunalul Cluj a dispus azi începerea judecății într-un dosar penal de efectuare de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în care inculpat e un asistent medical din Cluj.
Conform rechizitoriului emis de DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj la data de 26 ianuarie, inculpatul a fost trimis în judecată în urma unui incident petrecut la data de 24 februarie 2024. În actul de sesizare se reține că acesta a transportat și depozitat într-un autoturism, fără autorizație de la ANSVSA, mai multe cantități de substanță conținând 2-MMC (2-Methylmethcatinone), totalizând aproximativ 20 de grame, repartizate în mai multe tranșe.
Judecătorul de cameră preliminară a stabilit că Tribunalul Cluj este instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza. Instanța a notat că rechizitoriul respectă cerințele de formă și conținut, iar probele au fost administrate conform principiilor loialității și legalității, fără a fi formulate cereri sau excepții de către inculpat.
Inculpatul, asistent medical de profesie și fără antecedente penale, a beneficiat de asistență juridică din oficiu. Termenul de judecată pe fond urmează să fie stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Decizia de astăzi poate fi contestată de inculpat sau de procuror în termen de trei zile de la comunicare.
