Recidivist condamnat la închisoare în Cluj după ce a prădat cutia milei de la o mănăstire
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 13, 2026 0 93
Un recidivist a furat mii de lei din cutia milei dintr-o mănăstire din Cluj; a fost condamnat la ani de închisoare cu executare, e recidivist.
Judecătoria Huedin a pronunțat săptămâna trecută sentința într-un dosar penal privind furtul calificat comis la mănăstirea „Sf. Ioan Iacob Hozevitul” din Piatra Craiului. Inculpatul, un bărbat în vârstă de 34 de ani cu un bogat istoric infracțional, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în regim de detenție.
Conform probatoriului administrat, fapta a avut loc în data de 13 septembrie 2025. Inculpatul a pătruns în incinta mănăstirii și, prin forțarea sistemelor de închidere, a sustras suma de 5.000 de lei din două cutii ale milei. Pentru a-și asigura scăparea și a îngreuna identificarea, acesta a scos din funcțiune sistemul de supraveghere video, deconectând alimentarea dispozitivului de stocare a imaginilor. Anchetatorii au reușit identificarea autorului utilizând atât înregistrările video recuperate, cât și amprentele descoperite la fața locului, care corespundeau profilului inculpatului din baza de date AFIS (Automated Fingerprint Identification System – Sistem Automat de Identificare a Amprentelor Digitale) din România.
În fața instanței, la termenul din 10 martie, bărbatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate, recunoscând integral faptele așa cum au fost descrise în rechizitoriu. Deși în faza de urmărire penală acesta susținuse că a sustras doar 200 de lei, instanța a reținut, pe baza declarațiilor reprezentanților unității de cult, că prejudiciul real se ridică la 5.000 de lei.
Judecătorul a subliniat în motivare starea de recidivă postexecutorie a inculpatului, care fusese eliberat din penitenciar cu doar patru luni înainte de comiterea noii fapte, după o condamnare anterioară de peste patru ani. Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, instanța a admis acțiunea civilă formulată de Mănăstirea „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, obligându-l pe condamnat la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de despăgubiri materiale. De asemenea, acesta va trebui să achite 900 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Deși instanța a aplicat o reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime datorită procedurii simplificate prin recunoașterea vinovăției, rezultatul final a fost o pedeapsă cu executare deoarece bărbatul a comis furtul în stare de recidivă postexecutorie, la scurt timp după eliberarea din penitenciar. Judecătorul a subliniat că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul educativ, cazierul de opt pagini indicând o „predilecție” pentru infracțiuni contra patrimoniului. Totodată, au fost reținute ca elemente de gravitate faptul că inculpatul a acționat premeditat, prin scoaterea din funcțiune a sistemului de supraveghere, și faptul că banii sustrași proveneau din donațiile enoriașilor destinate pictării mănăstirii, ceea ce a generat un pericol social ridicat.
Decizia Judecătoriei Huedin nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Până la rămânerea definitivă a sentinței, instanța a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.
