Închide

Festival de filme de scurtmetraj la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 16, 2026 0 87

Festival de filme de scurtmetraj la Cluj, ClujShorts, între 20 și 22 martie.

La sfârșitul lunii Cluj-Napoca găzduiește a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurtmetraj ClujShorts, sub tema „Omul și conexiunile care ne definesc”. Ediția din acest an, conform tradiției, pune accent pe interacțiunea cu publicul. Vineri, 20 martie, la ora 19:30 la casino-ul din Parcul Central – o discuție despre relațiile create în călătorii, susținută de Ioana Cosman și Vasile Cipcigan. Sâmbătă la ora 17 tot la casino o sesiune de reflecții despre modul în care legăturile noastre ne sculptează „eul”, susținută de psihologul Nelu Lesuțan. Duminică tot la ora 17 și tot la casino- „Ce ne mai ține împreună?” – O dezbatere amplă la care participă profesorul de filosofie Ciprian Mihali și jurnalistul Vasile Hotea Fernezan.

Festivalul debutează vineri la ora 18 la Centrul de Cultură Urbană Casino, cu Gala de deschidere, o expoziție dedicată filmului „Puppets of a Digital Brain”. Proiecțiile de filme aduc în fața clujenilor producții de excepție, multe dintre ele fiind selectate la festivaluri de renume mondial, precum Sundance Film Festival. Acestea vor fi prezente pe parcursul celor trei zile în locații cheie din oraș. Prima sesiune de filme va avea loc vineri seară, la Casino, începând cu ora 19:30, și va include producții din Spania, Franța și Rusia, abordând teme precum impactul inteligenței artificiale asupra societății, tensiunea unui thriller sau explorarea conexiunilor umane printr-un documentar românesc despre călătorii.

Sâmbătă, 21 martie, programul continuă la Cinema Mărăști, unde, de la ora 16, publicul va putea urmări filme despre universul familiei, realizate de cineaști din Norvegia, Israel, Belgia, Franța și Spania, dar și o coproducție Bulgaria–Portugalia. De la ora 18, o a doua sesiune aduce pe ecran drame și comedii din Israel, Franța, Spania și Germania, alături de o amplă coproducție internațională, care explorează modul în care istoria se construiește prin deciziile individuale și prin conflictele identitare.

În aceeași seară, la ora 20, la Cinema Arta, va fi proiectat proiectul educativ-științific „Păpuși ale unui creier digital”, realizat de Rareș H. Stoica. Coproducția România–Elveția analizează evoluția inteligenței artificiale, resursele uriașe necesare dezvoltării acesteia și dilemele etice generate de utilizarea tehnologiei.

Duminică, 22 martie, de la ora 16, la Cinema Dacia din Mănăștur, festivalul propune o ultimă sesiune de proiecții care reunește filme din Franța, Croația, Serbia, Muntenegru, Slovenia, Spania, Egipt, Belgia, Georgia, Marea Britanie și Rusia. Scurtmetrajele abordează teme precum contradicția dintre intenții și acțiuni, criza mediului, prejudecățile sociale sau căutarea sincerității în relațiile umane.

Ediția din acest an a festivalului se va încheia duminică, la ora 19, la Casino, cu Ceremonia de Premiere.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu