Închide

Meteo/ Vreme instabilă în weekend, dar noiembrie va fi mai cald decât în mod normal

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 08, 2025 0 217

toamna panorama

Directorul Adminitrației Naționale de Meteorolorgie (ANM), Elena Mateescu, a arătat, la Digi24, că vremea va rămâne instabilă până duminică, cu ploi și vânt puternic în sud-vestul țării, dar că luna noiembrie va aduce temperaturi peste media normală. „De la începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor crește, ajungând local la peste 18-20°C”, a precizat Mateescu.

Potrivit meteorologului, până duminică dimineață, ora 10:00, este în vigoare o informare meteorologică pentru Oltenia, nord-estul Munteniei și sudul Banatului, unde se așteaptă cantități însemnate de precipitații, izolat chiar peste 40-50 l/m². Intensificări ale vântului, cu rafale de 70-80 km/h, sunt prognozate în special pe crestele munților Mehedinți și Gorj, iar la altitudini mai mari de 1.700 m în Carpații Meridionali, precipitațiile pot fi mixte, sub formă de lapoviță sau ninsoare.

Elena Mateescu a mai precizat că luna noiembrie va fi, în general, mai caldă decât în mod normal, iar prima săptămână din decembrie ar putea să înregistreze temperaturi medii ușor peste valorile obișnuite. „Iarna va fi în general blândă, dar nu fără episoade reci sau ninsori, chiar și în zonele joase de relief, cu valori care pot ajunge sub -10 -15°C”, a mai spus directorul ANM.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare