Clujean de 72 de ani cu dosar penal după ce ar fi spart cu o bâtă parbrizul și luneta unei mașini și ar fi agresat o femeie
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 03, 2025 0 169
Un bărbat de 72 de ani din Cluj a fost reținut și i s-a făcut dosar penal, e bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și amenințare.
Polițiștii din comuna clujeană Moldovenești spun că din cercetări a reieșit că în 2 ianuarie în jurul orei 18 acesta ar fi distrus, prin lovire cu un obiect contondent, parbrizul și luneta unui autoturism parcat regulamentar pe raza localității Plăiești, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. De asemenea, în 25 septembrie în jurul orei 9 bărbatul ar fi agresat fizic o femeie de 35 de ani, lovind-o cu pumnul în zona feței, totodată adresându-i amenințări repetate. Polițiștii i-au adus femeii de 35 de ani la cunoștință prevederile legislației privind ordinele de protecție, însă aceasta s-a opus emiterii unui ordin provizoriu de protecție.
Ieri polițiștii au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Ce spune Compania de Apă Someș după criticile formulate de primarul Emil Boc cu privire la modernizările din Piața 14 Iulie din Cluj: Dimex nu a întârziat lucrările
sept. 21, 2026 0
-
Case, hale și centru pentru vârstnici pe aproape 3 hectare la Mera în Cluj. Proiectul susținut de un urbanist din comisia Primăriei, respins la Județ: „Să nu facem carul înaintea boilor”/”E penibil să folosiți biserica pentru așa ceva”
sept. 21, 2026 0
