Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Bavaria Cars și AB Immo Cluj intenționează să preia unele active deținute de Land Motors
Economie by Actual de Cluj - iun. 05, 2025 0 145
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Bavaria Cars și AB Immo Cluj intenționează să preia unele active deținute de Land Motors, a anunțat ieri instituția.
Land Motors SRL Baia Mare comercializează autoturisme și autovehicule ușoare sub 3,5 tone. Pe lângă comerțul cu autoturisme și autovehicule ușoare pentru pasageri – noi – Toyota și rulate – Toyota și Lexus -, Land Motors SRL prestează servicii tehnice de reparații și întreținere a autoturismelor, în principal Toyota și Lexus, și vinde cu amănuntul piese de schimb și accesorii originale, în principal Toyota și Lexus.
Activitatea principală a Bavaria Cars SRL o reprezintă comerțul cu amănuntul al autovehiculelor. AB Immo Cluj, care are sediul în Florești, are ca principal obiect de activitate închirierea și subînchirierea de bunuri imobiliare proprii sau închiriate.
”În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, a arătat instituția.
Analiza tranzacției a durat două luni.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
EXCLUSIV „Cel mai fidel” cititor al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, scriitorul care și-a lăsat apartamentul instituției / BCU a moștenit jumătate din apartamentul scriitorului Teodor Tanco, dar a cedat-o coproprietarilor după un an și patru luni / Angajații nu au avut acces în locuință
nov. 14, 2026 0
-
Bărbat de 42 de ani, arestat preventiv de Tribunalul Cluj într-un dosar de trafic de droguri de mare risc / Substanțele erau pregătite pentru vânzare în sute de plicuri
nov. 14, 2026 0
