Numărul străinilor cu permis de şedere în scop de muncă aproape s-a dublat în 2024 faţă de cel din 2022, peste 4.400 în Cluj, majoritatea sunt nepalezi
Economie by Actual de Cluj - ian. 30, 2025 0 142
Numărul străinilor cu permis de şedere în scop de muncă aproape s-a dublat în 2024 faţă de cel din 2022, peste 4.400 în Cluj, majoritatea sunt nepalezi.
Numărul străinilor care aveau permis de şedere în scop de angajare în ţara noastră, valabil la sfârşitul anului 2024, este de 100.298 de persoane şi e cu aproape 35% mai mare decât cel înregistrat la finalul anului 2023 şi cu 94% mai mare decât cel din 31 decembrie 2022, arată analiza Economica.net pe baza datelor pe care le-a obţinut publicația economica.net de la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).
”Străini” înseamnă cetăţeni din afara UE, a Spaţiului Economic European şi din afara Elveţiei.
Cei mai mulţi străini s-au stabilit în Bucureşti (25.492 de oameni), în Ilfov (12.183 de persoane), Constanţa (5.692 de oameni), Timiş (4.963 de persoane), Braşov (4.753 de oameni), Cluj – 4.474 de oameni, Sibiu – 3.657 de oameni, Prahova – 2.983 de persoane, Bihor – 2.577 de oameni, Argeş – 2.465 de persoane, conform analizei Economica.net pe baza răspunsurilor primite de la IGI.
Cei mai mulţi străini au fost aduşi de angajatorii din România ca să lucreze în posturi de manipulant marfă – 9.114 oameni, curier – 8.821 de oameni, muncitor necalificat pentru demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic – 8.024 de oameni, ajutor bucătar – 6.517 persoane, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – 4.992 de oameni, muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii – 3.947 de oameni, lucrător în bucătărie – 3.489 de oameni, femeie de serviciu – 3.193 de persoane, reiese din analiza Economica.net.
