Trei oferte pentru nodul rutier de la Românași al Autostrăzii Transilvania, lângă Cluj, pe sectorul Poarta Sălajului – Nușfalău
Economie by Actual de Cluj - iun. 03, 2024 0 300
Trei oferte pentru nodul rutier de la Românași al Autostrăzii Transilvania, lângă Cluj, pe sectorul Poarta Sălajului – Nușfalău, arată azi Compania Națională de Autostrăzi.
Azi a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție Nod Rutier Românași (A3 – km 26), sectorul Poarta Sălajului – Nușfalău.
Până la termenul limită au depus oferte asocierea româno-bulgară Drum Inserv SRL – Infra Expert AD și asocierile româști GP Săgeata Prod SRL – Sylc Con Trans SRL și respectiv SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.
Durata contractului de proiectare și execuție este de zece luni, din care trei luni perioada de proiectare și 7 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor variază în funcție de durata ofertată de operatorul economic desemnat câștigător, între 60 de luni și 120 de luni perioada de garanție.
Valoarea estimată a contractului este de 71,38 milioane de lei fără TVA iar sursa de finanțare va fi asigurată din Fonduri Europene – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). ”Prin realizarea Nodului Rutier Românași va fi îmbunătățit nivelul de confort al utilizatorilor întrucât se va asigura descarcarea traficului de pe autostrada Braşov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, secțiunea 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău, subsecțiunea 3B2 Zimbor – Poarta Sălajului, până la finalizarea subsecțiunii 3B3 Poarta Sălajului – Zalău”, arată CNAIR.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Trei firme vor să preia administrarea Parcului Poligon din Florești. Contractul este estimat la 4,5 milioane de lei
sept. 13, 2026 0
-
Primăria Florești scoate la licitație servicii de proiectare de peste 4,8 milioane lei pentru trei noi drumuri de legătură din proiectul Centurii Metropolitane. Detaliile fiecărui contract și termenele
sept. 13, 2026 0
