Triatlon la Beliș sâmbătă, înot-pedalat-alergat, se închide circulația auto
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 23, 2023 0 170
Triatlon la Beliș sâmbătă, înot-pedalat-alergat, se închide circulația.
A șaptea ediție a competițiilor sportive de triatlon și înot din seria Endurace va avea loc în 26 și respectiv 27 august la Beliș.
Sâmbătă concurenții se vor întrece în cele două probe ale Triatlon Beliș – cea lungă și cea scurtă. La proba lungă – cea mai solicitantă – ei vor înota 1,5 kilometri, vor parcurge pe bicicletă traseul de 67 km și vor alerga 12 km, fără pauză. La proba scurtă – cea mai rapidă – concurenții se vor întrece pe distanțe ceva mai mici, dar totuși considerabile: 1km înot, 30km ciclism și 6km alergare.
Competițiile fac parte din circuitele naționale ale Federației Române de Triatlon.
Ca și la edițiile precedente, cei mai mulți concurenți se întrec la proba de 5km. Cei mai buni atleți din România vor fi la Beliș în weekend, la start sunt așteptați peste o sută de sportivi profesioniști și amatori, din țară și strainătate. Cei mai mulți se vor întrece sâmbătă, la triatlon, un sport din ce în ce mai popular în România.
Startul competițiilor va avea loc, în ambele zile, în zona Complexului Beliș-Fântânele, în apropiere de baraj. În ambele zile startul e la ora 11. Traficul auto va fi închis în 26 august, între orele 11:30 și 13:30 pe drumul comunal DC121 și este cuprins între punctul de ieșire din satul Balcești spre Răchițele și intersecția cu drumul judetean DJ108C în comuna Răchițele. De asemenea, accesul de
pe drumurile adiacente înspre porțiunea de drum închisă va fi interzis în intervalul de timp menționat.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Primăria Cluj Napoca vinde apartamentele ANL de pe strada Tășnad, chiriașilor / Plata se poate face în rate, pentru o perioadă de 20-25 de ani / Prețul pe apartament, între 20.000 și 30.000 de Euro
aug. 01, 2026 0
-
Ministrul Finanțelor, despre menţinerea ratingului Fitch pentru România: Rămânem în categoria recomandată investiţiilor, un nou test trecut la limită
aug. 01, 2026 0
