Numărul clujenilor care ajung la Urgențe îmbuibați cu mâncare și băutură e în scădere față de anii anteriori, 9 ajuns la UPU în 2 zile, 2 au rămas internați
SănătateTop News by Actual de Cluj - dec. 27, 2022 0 339
Numărul clujenilor care ajung la Urgențe îmbuibați cu mâncare și băutură e în scădere față de anii anteriori, dar chiar și așa, doi clujeni au ajuns la Urgențe în stare atât de gravă din cauza îmbuibării încât a fost nevoie să fie internați, iar aceasta doar în ultimele două zile.
Începând cu seara de Crăciun până la această oră, în Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Cluj s-au prezentat nouă pacienți cu simptomatologie care a indicat consum de alimente în exces, din care doi pacienți au fost internați. Totodată, nu mai puțin de zece pacienți au ajuns la Urgențe în acest interval ca urmare a consumului excesiv de alcool, fără să rămână vreunul internat.
Personalul medical implicat în acordarea de îngrijiri medicale precizează pentru actualdecluj.ro că din punct de vedere statistic numărul de astfel de cazuri este în ușoară descreștere față de anii anteriori.
Cei doi pacienți care au rămas internați au manifestat simptome de colică biliară.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O firmă din Cluj-Napoca primește sprijin european pentru o fabrică de plăci de construcții cu tehnologie care reduce cu 80% gazele de seră
oct. 20, 2026 0
-
Cercetătorul Sergiu Pașca, absolvent al UMF Cluj, ales în Academia Națională de Medicină din SUA / Studiază creierul uman cu ajutorul organoizilor
oct. 20, 2026 0
