Incendiu la o locuință din Florești
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 22, 2022 0 321
Un apartament a luat foc dimineața, în Florești, de la un aparat electric defect. Locatarii au ieșit în siguranță din locuință.
„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Florești și a Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru stingerea flăcărilor care au izbucnit într-o casă, parte dintr-un ansamblu cu trei apartamente alipite, situată pe strada Eroilor din localitatea Florești.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 4.50, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii, o autoscară și un echipaj SMURD, unde au găsit livingul apartamentului cu două niveluri cuprins de flăcări, toate încăperile inundate cu fum și locatarii ieșiți din acesta.
Operațiunile de intervenție desfășurate de pompieri au lichidat în scurt timp focarele incendiului, fiind evitată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cercetările preliminare au arătat că incendiul a pornit de la o defecțiune a unui aparat electric”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, așteptat la Cluj de liberalul Alin Tișe, contestatarul lui Bolojan / Rogobete a anunțat că vine la Cluj „pentru a identifica problemele și pentru a găsi soluții concrete” / Vizită pe șantierul Spitalului Monobloc pentru Copii
nov. 07, 2026 0
-
Tișe are promisiunea ministrului PSD Alexandru Rogobete, de acordare a unei finanțări de 200 de milioane de euro din fonduri europene, privind construcția Spitalului Monobloc pentru Copii / La alegerile din 2028, Tișe candidat sprijinit de PSD și AUR
nov. 07, 2026 0
