CFR, victorioasă cu Craiova. Lui Petrescu i s-a strigat demisia! Antrenorul nu a salutat galeria la final
SportTop News by Actual de Cluj - sept. 12, 2022 0 242
CFR Cluj a câștigat partida cu CSU Craiova, duminică, seara, în Gruia, scor 2-0, dar antrenorul clujenilor e tot mai contestat de suporteri.
Peluza vișinie i-a cerut demisia înaintea jocului, scandând minute în șir. Pe teren, echipa a început perfect, prin golul lui Muhar, un șut formidabil de la 25 de metri, direct în plasa porții lui Lazar. După nici o jumătate de oră, clujenii au primit un cadou nesperat. Veteranul Valerică Găman a marcat în propria poartă, un autogol ce a amintit de „tonto-golul” lui Bănel Nicoliță cu Real Madrid, pe vremea când Steaua juca în Liga Campionilor.
Craiova a fortat revenirea în partea secundă, dar Scuffet a blocat tot. CFR s-a impus cu 2-0, dar Dan Petrescu e din ce în ce mai criticat de suporteri.
La finalul partidei, antrenorul nu s-a mai dus înspre suporteri să îi salute, așa cum procedează de obicei, iar la conferință a încercat să își explice gestul: „Eu nu am auzit oricum că mi s-a strigat demisia. Eu am auzit doar CFR, CFR. Iar dacă cineva a strigat demisia, nu cred că mie, că nu avea motiv. M-am grăbit azi, a și plouat, eram plouat (întrebat de ce nu a salutat galeria – nu.r.).”
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Un șofer și-a izbit mașina într-un cap de, în această dimineață în Cluj
mai 07, 2024 0
-
Bilanț MAI la finalul minivacanței: A scăzut numărul accidentelor cu peste 40% față de anul trecut. Un obișnuit al navetei București-Bistrița/Cluj-Napoca: “E plin pe șosele de șoferi care frânează de urgență cu ambreiajul și se mai opresc doar în prima mașină”
mai 07, 2024 0