Percheziții în mai multe județe care vizează adeverințe de vaccinare false. Aproape 100 de persoane sunt cercetate
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 27, 2022 0 185
Un număr de 56 de percheziţii au loc joi dimineaţă în judeţele Mehedinţi, Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, la persoane bănuite de uz de fals.
Potrivit IGPR, poliţiştii din Mehedinţi, în colaborare cu poliţiştii din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, cu sprijinul DGA-Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, efectuează 56 de percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, la persoane bănuite de uz de fals.
Activităţile se desfăşoară în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic.
Din cercetări a reieşit că, în perioada mai – iunie 2021, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, în prezent arestat preventiv, ar fi intrat în incinta a două centre de vaccinare din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi accesat fără drept evidenţa electronică cu persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi ar fi modificat datele informatice, în sensul că ar fi suprascris peste datele de identificare ale persoanelor vaccinate datele altor persoane nevaccinate, cărora le-ar fi generat adeverinţe de vaccinare.
Totodată, în această cauză se efectuează cercetări şi faţă de 95 de persoane, beneficiari ai adeverinţelor false de vaccinare şi complicii bărbatului, dintre care 4 persoane cercetate sub control judiciar.
Vor fi puse în executare 55 de mandate de aducere, pentru audieri şi propunerea măsurilor legale.
Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mehedinţi, precum şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste un miliard de pași și 619.000 de lei strânși la Walking Month 2026. Fondurile merg către elevi din mediul rural din Cluj
iul. 17, 2026 0
-
VIDEO/Legătura pietonală abruptă, amenajată cu scări de Primărie într-un cartier din Cluj, a inflamat clujenii. Viceprimarul Tarcea a explicat de ce a fost betonat traseul cu pantă de aproape 40%, după un val de ironii în mediul online
iul. 17, 2026 0
