Închide

Guvernul adoptă contractul de împrumut pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență Cluj, semnat cu BEI

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 27, 2022 0 236

În ședința de Guvern de joi urmează să se aprobe, printr-un proiect de lege, contractul de finanţare pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, proiect prevăzut să se construiască pe un teren preluat de la Unitatea Militară din localitatea clujeană Florești.

Pentru acest obiectiv, statul a semnat contractul de împrumut cu Banca Europeană de Investiții (BEI),  în 11 noimebrie 2021, la București, și în 15 noiembrie 2021, la Luxemburg.

Valoarea contractului se ridică la 305 milioane de euro.

În acest moment, Ministerul Sănătății se află în faza desemnării câșttigătorului licitației pentru realizarea proiectului tehnic.

După ce va fi eleborat proiectul tehnic, urmează licitația pentru atribuirea lucrărilor de execuție, etapă care s-ar putea întâmpla anul viitor.

Noul Spital Regional de Urgență Cluj (SRU Cluj) va înlocui și prelua serviciile medicale oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu excepția celor două departamente de ginecologie și obstetrică care, potrivit Master Planului Regional pentru Servicii de Sănătate pentru Regiunea de Nord-Vest, vor rămâne în locația lor actuală.

Obiectivul va prelua, de asemenea, și un număr de servicii medicale terțiare din alte spitale din Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu