O femeie a fost prinsă sub un autoturism, într-un accident între Popești și Corușu
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 24, 2022 0 415
O femeie a fost prinsă sub un autoturism, într-un accident între localitățile Popești și Corușu.
La fața locului au intervenit două autospeciale și două echipaje de prim-ajutor.
”Salvatorii au imobilizat autoturismul și au acționat cu echipamentele hidraulice pentru a ridica autoturismul, iar apoi au extras victima care suferise multiple traumatisme. Aceasta era în stare de conștiență, era cooperantă, fiind preluată apoi de către echipajul SMURD și transportată la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a arătat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș.
A mai fost consultat un bărbat la locul accidentului de către un echipaj medical, care, la prima evaluare, prezenta afecțiuni ușoare.
Foto arhivă
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O clujeancă, fostă învățătoare, a împlinit o sută de ani, a fost premiată de primar. ”A fost cea mai mare bucurie a vieții, asta mi-a fost bucuria”
mai 03, 2024 0
-
Studiu la Cluj: Distribuirea echitabilă a fondurilor europene poate ajuta oraşele mici din România să aplice tranziţia energetică
mai 03, 2024 0