Premieră în România la Cluj, un magazin a fost amendat, cu o mie de euro pentru că nu a selectat clienții la intrare în funcție de certificatul verde
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 29, 2021 0 1648
Premieră în România la Cluj, un magazin a fost amendat, cu o mie de euro, pentru că nu a selectat clienții la intrare în funcție de certificatul verde.
Amenda a fost dată de polițiștii din Cluj care au constatat ieri, după un control, că nu sunt respectate regulile de selecție a clienților. ”În cursul zilei de ieri, cu ocazia activităților de verificare a respectării prevederilor specifice contextului epidemiologic actual, întreprinse în intervalul orar 10.30 – 13.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat cu privire la faptul că la nivelul unui centru comercial nu sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a efectelor virusului Covid-19”, arată Inspectoratul Județean de Poliție. ”Verificările au indicat faptul că în zona de acces în centrul comercial erau afișate panouri și delimitate două culoare distincte ce indicau faptul că pe un culoar este permisă intrarea în întregul spațiu comercial prin prezentarea Certificatului Verde Covid, pe culoarul ce duce doar în zona hipermarket-ului nefiind necesară prezentarea acestuia”.
Polițiștii au dispus eliminarea afișelor neconforme, societatea fiind sancționată cu o amendă de 5.000 de lei. Surse au confirmat pentru actualdecluj.ro că e vorba de hipermarket-ul Cora.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Biletele la transportul public din Cluj ar putea fi cumpărate online, inclusiv de pe telefon. Primăria concesionează companiei două servere și o platformă de ticketing de peste 1 milion de lei
oct. 31, 2026 0
-
Schimbare de tactică la Primărie: Clujul dă înapoi la visul pe hidrogen și mizează pe troleibuze cu baterii. Ce linii din oraș intră în reconfigurare
oct. 31, 2026 0
