Castrul roman din Turda, introdus în circuitul turistic după investiții de 4 milioane de euro, bani europeni, lucrările au început deja
Administrație by Actual de Cluj - feb. 18, 2021 0 232
Castrul roman din Turda va fi introdus în circuit turistic după lucrări de punere în valoare estimate să coste aproape 22 milioane de lei, adică peste patru milioane de euro.
Lucrările au început deja, primarul din Turda, Cristian Matei, spune că până acum a fost realizată platforma și împrejmuirea pentru organizarea de șantier. ”De asemenea, se evacuează pământ din depozitele existente”, precizează el.
Zona va fi amenajată în baza unui proiect cu finanțare europeană în valoare de 21,86 milioane de lei. Cu acești bani ar urma să fie amenajate şi marcate la suprafaţă principalele drumuri din interiorul castrului – Via Pretoria, Via Principalis și Via Decumana – şi va fi recreat circuitul perimetral – Via Sagularis -, care va permite atât vizitarea castrului, cât şi monitorizarea și întreţinerea acestuia. ”Pe circuitul de vizitare se vor crea locuri de odihnă prevăzute cu bănci, pubele, cişmele cu apă potabilă și se vor amplasa panouri informative cu prezentarea generală a castrului, sisteme de ilustrare grafică și indicatoare de traseu, în puncte cheie ale drumurilor romane și în zonele de intersecție ale acestora”, arată primarul Turzii.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Povești la râu, mutat din cauza vremii la un local de pe malul Someșului, în Cluj Aproape 50 de clujeni au venit să vadă documentarul despre Someș și să discute despre viitorul râului
sept. 13, 2026 0
-
Licitația pentru exproprierile la trenul metropolitan din Cluj, contestată/ Scoasă din cărți, firma de casă a Primărie, Teaha& Füzeși, cere respingerea ofertei câștigătoare pe motiv că e prea mică/Primăria își apără decizia
sept. 13, 2026 0
