O femeie a fost găsită moartă în această dimineață, în Cluj-Napoca
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 31, 2019 0 822
O femeie a fost găsită decedată în această dimineață, în Cluj-Napoca.
Descoperirea a fost făcută de un bărbat, în jurul orei 7.30, acesta a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că în timp ce se deplasa pe strada Fabricii de Chibrituri a observat cadavrul unei persoane de sex femeiesc după gardul împrejmuitor al unui teren. O echipă operativă de polițiști s-a deplasat la fața locului și au constatat că pe corpul femeii nu s-au observat urme vizibile de violență.
”Trupul acesteia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului”, spun aceștia, adăugând pentru actualdecluj.ro că până în prezent nu s-a reușit stabilirea identității acesteia și nici cauza decesului. ”În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”. Se fac investigaţii, verificări şi activităţi informativ-operative în vederea stabilirii imprejurărilor concrete care au dus la decesul victimei şi cu privire la identificarea acesteia”, mai precizează polițiștii.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/Un activist din Cluj vrea acces public neliminat pentru comunitate la Calvaria. Șefa Strategiilor Urbane din Primărie invocă proprietatea privată și caracterul sacru al locului
oct. 24, 2026 0
-
Jovo Lukic, de neoprit! Hat-trick pentru atacantul Universității Cluj, care a adus victoria cu Corvinul Hunedoara
oct. 24, 2026 0
