Dăncilă, ascunsă la Dej. Candidata PSD se ferește să dea ochii cu presa din Cluj
ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 29, 2019 0 2655
Vizita la Cluj a Vioricăi Dăncilă – încă premierul României – a fost bine dosită, niciun comunicat de presă cu privire la programul ei nefiind făcut public. Reamintim că la ultima sa vizită la Cluj Napoca, în 9 mai, a fost alergată și huiduită de mai mulți protestatari. Cel mai probabil, sfătuitorii lui Dăncilă i-au indicat să evite un alt contact direct cu municipiul Cluj Napoca și, în mod expres, să sară peste o întâlnire cu presa clujeană. Dăncilă se va plimba, așdar, prin Dej și prin comuna Săndulești, unde, evident, climatul îi este mai favorabil.
Sub rezerva că programul vizite premierului Dăncilă nu este parte dintr-o informare oficială, vă prezentăm, totuși, varianta vehiculată printre social-democrații clujeni. Așadar, se preconizează că Dăncilă va ateriza la Cluj la 8.15, urmând să aibă o scurtă întrevedere cu conducerea Sindicatului Aeroportului. Pleacă apoi spre Dej, la primăria social-democratului Morar Costan, împreună cu care va face o plimbare și la piața din oraș. Este programată de asemenea o vizită la Spitalul Municipal din Dej, iar de la 12.30 Dăncilă ajunge în comuna Săndulești, pentru o întâlnire cu un grup de fermieri. La 15.30 ar urma să aibă loc o vizită la compania Terapia. Nu știm sigur dacă Dăncilă mai ajunge sau nu, cert este că de la ora 17.00, organizația de partid a PSD se întrunește în sala cinematografului ”Florin Piersic” din Cluj Napoca.
Revenim cu amănunte pe marginea acestui subiect.