Constructori de la Timișoara plus Cluj pentru 2 ha de birouri în centru
EconomieTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - iul. 24, 2014 0 476
Constructorii de la ACI Cluj în asociere cu timișorenii de la Prompt vor ridica structura de rezistență pentru etapa a doua din proiectul The Office, dezvoltat de omul de afaceri timișorean Ovidiu Șandor și fondul de investiții NEPI. “Construcția va demara în această vară, are termen de livrare în 2015 și are 18.000 mp închiriabili”, a transmis Ovidiu Șandor.
Prompt a mai lucrat pentru ansamblul de birouri dezvoltat de Șandor la Timișoara, City Business Center, la unitatea de producție a Continental din Sibiu, la fabrica și la sediul Elba din Timișoara, dar și la complexul de hale industriale a Michelin din Zalău. ACI Cluj este una dintre cele mai puternice companii de pe piața locală, cu lucrări la obiective din bani publici (Cluj Arena) sau pentru grupuri private (De‘Longhi, Macromex, Terapia). Activitatea companiei a înregistrat scăderi în cifre în ultimii ani, cea mai vizibilă fiind la indicatorul Profit, unde ACI a ajuns de la aproape 9 milioane de lei în 2011 la doar 1 milion în anul încheiat, 2013, potrvit datelor raportate Ministerului Finanțelor Publice. ACI Cluj a încheiat anul precedent cu afaceri de 93,3 milioane de lei, nivel similar cu cel din 2012, însă profitul a scăzut la 1 milion de lei, iar numărul de salariați a ajuns la 379. Asta în condițiile în care în 2012, societatea avea 433 de salariaţi, iar în 2011- 496. În 2012, ACI a realizat afaceri de 93,8 milioane de lei, aproximativ jumătate din cea cu care încheia anul precedent. Profitul a scăzut în 2012 la 4,3 milioane de lei, de la 8,9 milioane în 2011.
Dezvoltatorii The Office au lucrat pentru prima fază a proiectului, inaugurată în mai, cu mai multe companii din domeniu, constructorul structurii de rezistenţă fiind PAB Arad.
Pe un alt șantier important din domeniul centrelor de afaceri din Cluj, sibienii de la CON-A, constructorii Sălii Polivalente, au preluat antreprenoriatul general pentu o altă a doua fază de complex de birouri: cel dezvoltat pe fosta platformă a fabricii Libertatea. Compania a fost responsabilă și de șantierul pentru prima fază din reconversia fostei platforme industriale din zona gării. Lucrările pentru noua etapă a proiectului au început în această vară și vor fi livrate până la finele acestui an, oferind un total de 13.412 mp aparținând clădirilor D și E, au transmis constructorii. Liberty Technology Park Cluj este un parc tehnologic dezvoltat pe fosta platformă a fabricii Libertatea și este destinat în special companiilor din domeniile IT&C și Cercetare-Dezvoltare. Proiectul este dezvoltat de Fribourg Capital, companie controlată de omul de afaceri Ion Sturza. Investiția până în momentul actual a fost de peste 10 milioane de euro.
De asemenea, dezvoltatorii de la Felinvest tocmai și-au pregătit bugetul de lucrări și se pregătesc să reia șantierul pentru faza a doua de proiect, adică încă aproximativ 8.000 mp de birouri pe fosta platformă a fabricii de dulciuri Feleacul. Construcția va fi gestionată de o societate din aceeași “familie” de firme (cu acționariat comun cu Felinvest), Modern Bau Cluj.