Se dezic de liberalii care au împărțit fluturași mincinoși, de parcă aceștia pe banii lor au acționat
ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - apr. 26, 2019 0 997
Ca să-și spele imaginea, liberalii au ieșit să anunțe că i-au dat afară din partid pe cei doi membri din organizația de tineret, care au împărțit pliante cu mesaje mincinoase, în numele USR Cluj. Liderul PNL Cluj, Daniel Buda nu-și asumă fapta, insultându-le inteligența clujenilor, de parcă tinerii respectivi și-ar fi permis să acționeze de capul lor și pe banii lor. În imaginea de sus, Daniel Buda împreună cu cei doi făptași, Alexandru Piticar și Cristian Ciuta. În urma scandalului iscat, cei doi și-au sistat conturile de facebook.
„Această acţiune individuală reprobabilă nu reflectă spiritul şi comportamentul Tineretului Naţional Liberal şi din nefericire nu a fost niciodată adusă în atenţia Biroului Executiv al TNL. Menționăm că aceasta acțiune vine în contradicție flagrantă cu strategia de campanie hotărâtă de echipa de campanie a Partidului Național Liberal. Deoarece acţiunea individuală a celor doi foşti colegi nu a fost dezbătută şi asumată în forurile de decizie ale TNL, iar consecinţele acestor acţiuni au adus grave prejudicii imaginii şi prestigiului Tineretului Naţional Liberal, Biroul Executiv al TNL a luat decizia, în unanimitate, de a-i exclude pe cei responsabili din rândurile Tineretului Naţional Liberal”, a anunțat TNL pe Facebook.
USR-PLUS îi acuză pe liberali că au distribuit, la Cluj, „pliante otrăvite” în numele Alianței. „Am aflat cu surprindere că doi dintre cei care distribuie pliante “otrăvite” cu sigla Alianței 2020 USR PLUS și citate false sunt membri ai Partidului Național Liberal, unul dintre ei chiar președintele filialei Cluj-Napoca a Tineretului Național Liberal. Cei doi au fost prinși în flagrant și filmați în timp ce distribuiau pliantele false și identificați în câteva ore de susținătorii Alianței 2020 USR PLUS.”, se arată pe pagina de Facebook a Alianței USR-PLUS.
Citiți și
Oamenii lui Boc și Buda, prinși în timp ce se dădeau USR-iști, împărțind fluturași mincinoși
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Și-a găsit fosta soție cu un alt bărbat în casa comună și a ajuns cu ordin de protecție. Tribunalul Cluj l-a desființat după ce a văzut imaginile polițistului
sept. 22, 2026 0
-
Pe urmele ”Rom-U-Lim”-ului: de ce nu a mai ajuns vagonul SF să circule pe străzile Clujului, în loc de tramvai
sept. 22, 2026 0
