Tranzacţii de 600 milioane de euro pe piaţa imobiliară a Clujului, de două ori cât bugetul primăriei. Cât a costat cea mai scumpă casă, cel mai scump teren şi care e cea mai populară stradă?
EconomieTop News by Kristina Reştea - aug. 06, 2018 0 738
Piața imobiliară din Cluj-Napoca a crescut în 2017 cu 30% față de anul anterior, atingând pragul de circa 600 milioane de euro, arată datele din ghidul imobiliar realizat de compania Veridio în parteneriat cu administraţia locală, pe baza informaţii colectate din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în municipiu. Sumă aceasta (care se referă la toate tipurile de proprietăţi imobiliare, nu doar la apartamente) e de două ori mai mare decât bugetul Primăriei (257 milioane de euro în prezent), arată reprezentanţii administraţiei locale. Cea mai scumpă casă tranzacţionată în Cluj a costat 600.000 de euro, iar cel mai scump teren – 1,1 milioane de euro.
Pe segmentul apartamentelor, prețul mediu a crescut în 2017 cu peste 20% față de anul precedent, ajungând la 1.211 euro/mp (în 2016 era de 1.000 euro/mp). Clujul a reușit să atragă și în 2017 cumpărători din alte județe ale țării (29%) și câţiva chiar din afara țării (2%).
Mai multe aici:
Cele mai…
- Decembrie 2017 a fost luna în care s-a atins vârful tranzacțiilor (~ 79,1 mil. EUR );
- Suprafețele cuprinse între 500 și 1.000 mp au fost cele mai frecvent tranzacționate parcele de teren;
- Suprafețele cuprinse între 35 și 55 mp au fost cele mai frecvent tranzacționate apartamente;
- Calea Mănăştur este strada cu cele mai valoroase (~24,2 mil. EUR) și numeroase tranzacții (327) în 2017, la polul opus aflându-se cartierul Becas (pe ambele criterii);
- 600.000 EUR a fost cea mai scumpă casă tranzacționată în 2017, aceasta fiind localizată în centru (zona strazii Motilor);
- 1,1 mil. EUR a fost cel mai scump teren tranzacționat în 2017, acesta fiind localizat în cartierul Borhanci.
- Mănăşturul a fost cartierul cu cele mai multe tranzacţii (1.431), precum şi cartierul cu cele mai valoroase tranzacţii (88,7 milioane de euro)
- Cea mai valoroasă tranzacţie a fost realizată de către o persoană juridică şi include o clădire de tip comercial în valoare de peste 8,4 milioane de euro, în zona str Dorobanţilor.
Calea Mănăştur se află în top datorită poziţiei în oraş, dar şi fiindcă că aici se şi află multe apartamente – e o stradă întinsă, cu proiecte noi, în care s-a lansat inclusiv unul dintre cele mai scumpe ansambluri din Cluj (Platinia), ceea ce ar explica şi prezenţa în fruntea clasamentului cu cele mai mari tranzacţii. E o arteră bine poziţionată în oraş: aproape de centru, dar şi de obiective ca Parcul Central sau Cluj Arena, arată autorii ghidului.
Ghidul Tranzacțiilor Imobiliare din Cluj-Napoca, proiect unic în România, este realizat anual de Veridio cu sprijinul Direcției de Impozite și Taxe Locale a Primăriei din Cluj-Napoca. La baza studiului stau informațiile oficiale din contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la Primărie.
