Liga Campionilor, doar un vis! CFR, eliminată de Malmo în primul tur european din ultimii cinci ani
SportTop News by Catalin Suciu - aug. 01, 2018 0 261
Formația clujeană a părăsit preliminariile Ligii Campionilor, după 1-1 în retur cu Malmo FF, campioana Suediei.
Echipa antrenată de Antonio Conceicao a marcat în prima parte prin Djokovic , cu o superexecuție, o foarfecă care a prins bara și-a intrat în poartă (35). Țucudean a ratat șansa unui 2-0 înainte de pauză, iar la reluare jocul s-a schimbat total.
CFR a cedat terenul, posesia și a greșit. Hoban a fost depășit ușor de Traustason, iar mijlocașul lui Malmo a prins un trasor de la 25 de metri direct în vinclu (55). Gol a la Steven Gerard, pe vremuri, la Liverpool. Fără Deac, accidentat și schimbat, Conceicao a mutat apoi neinspirat. L-a lăsat pe Culio în teren, cu o prestație extrem de modestă, i-a scos, pe Hoban și Djokovic până în minutul 63, epuizându-și și schimbările. Iar Culio a reușit să ia al doilea galben și-a pus capăt emoțiilor în privința câștigătoarei dublei manșe.
Cu atât mai mare regretul cu cât în turul următor, campioana României ar fi întâlnit-o pe Videoton, adversar mai mult decât accesibil.
CFR Cluj va continua în tururile preliminare din Europa League, în timp ce Malmo se poate gândi la play-off-ul Ligii Campionilor.
CFR Cluj va juca în turul III din preliminariile Europa League, cu învingătoarea meciului Sutjeska (Muntenegru) – Alashkert (Armenia). În tur, Alashkert a câștigat în deplasare cu 1-0. Meciul Alashkert – Sutjeska se joacă joi, de la ora 18:00. Dacă va trece de Alashkert sau Sutjeska, CFR Cluj se va califica în play-off-ul Europa League. Meciurile din turul III se vor disputa pe 9 şi 16 august.
Echipele de start:
Malmo: Dahlin – Larsson, Nielsen, Bengtsson, Safari – Traustason, Bachirou, Christiansen, Rieks – Strandberg, Rosenberg
Rezerve: Andersson, Adrian, Antonsson, Brorsson, Gall, Lewicki, Vinheim
Antrenor: Uwe Rosler
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Mureșan, Camora – Culio, Hoban (De Luca 65′), Djokovici (Bordeianu 58′) – Deac (Mailat 41′), Țucudean, Omrani
Rezerve: Vâtcă, Peteleu, Males, Lang, Bordeianu
Antrenor: Antonio Conceicao
Arbitru: Andrew Dallas (Scoția) / A1: Graeme Stewart / A2: Douglas Ross
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„Melodia infinită” – concertul care poartă titlul ediției nr. 21 a Festivalului SoNoRo – la Sala Auditorium Maximum de la UBB
nov. 09, 2026 0
-
O singură ofertă pentru proiectarea drumului de 14,5 kilometri dintre nodul Ciurila de pe A3 și Centura Metropolitană. Cine vrea contractul de 1,7 milioane de lei al CJ Cluj
nov. 09, 2026 0
