3 victime, dintre care una decedată din cauza intoxicației cu monoxid de carbon în 11 luni la Cluj
ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 05, 2024 0 86

Nouă victime au decedat în primele 11 luni din an din cauza intoxicației cu monoxid de carbon în zona de activitate a distribuitorului de gaze Delgaz Grid, inclusiv în Cluj, anunță azi distribuitorul, dintre care două cazuri de intoxicații cu monoxid de carbon în primele 11 luni ale acestui an în Cluj – un caz în Cluj-Napoca și un caz în Gilău, soldate cu două victime și un deces.
Mai exact în acest interval s-au înregistrat 13 cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon, soldate cu 26 de victime și 9 decese. ”Cauzele producerii incidentelor sunt folosirea aragazului ca sursă de încălzire, racordurile neetanșe sau sistemul de evacuare a gazelor arse necorespunzător pentru centrale termice și sobe aflate în funcțiune”, arată distribuitorul de gaze. Intoxicația cu monoxid de carbon se manifestă prin greață, amețeli şi dureri de cap și poate deveni fatală în timpul somnului. Un număr de 9 persoane și-au pierdut viața din cauza intoxicației cu monoxid de carbon și alte 26 au fost afectate, urmare a celor 13 incidente petrecute, în perioada ianuarie-noiembrie, în județele Alba, Sibiu, Iași, Timiș, Cluj, Mureș, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud și Hunedoara. Cele mai multe cazuri, respectiv 7 din cele 13 înregistrate, au avut loc în primele patru luni ale acestui an, corespunzătoare sezonului rece.
Monoxidul de carbon nu are culoare și miros, ceea ce îl face greu de detectat. Simptomele intoxicației depind de concentrația monoxidului de carbon şi de durata expunerii și se manifestă prin greață, amețeli şi dureri de cap. De aceea, în cazul unei intoxicații cu monoxid de carbon victimele trebuie scoase la aer curat, încăperile – aerisite iar serviciul medical de urgență contactat.
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României – Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău – şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienți.
actualdecluj.ro a cerut distribuitorului situația în județul Cluj și revenim cu informații.
UPDATE În județul Cluj s-au înregistrat două cazuri de intoxicații cu monoxid de carbon în primele 11 luni ale acestui an, un caz în Cluj-Napoca și un caz în Gilău, soldate cu două victime și un deces.
Pentru a preveni intoxicațiile cu monoxid de carbon este absolut necesară respectarea câtorva reguli:
Verifică periodic sistemul de evacuare a gazelor arse. Dacă locuiești la bloc asigură-te că în bucătărie sunt canale sau grile de ventilare pentru evacuarea gazelor arse spre exterior şi verifică dacă aceste goluri nu sunt obturate. Dacă observi probleme, apelează doar la specialiști autorizați.
Verifică periodic coșurile de fum şi hornurile dacă locuiești la casă, cel puţin două ori pe an, o dată înainte de începerea sezonului rece, și tot numai cu persoane autorizate. Totodată, verifică îmbinările între aparatele de încălzire şi coșurile de evacuare, și garniturile de etanșare de la focare.
Nu folosi aragazul pentru încălzirea locuinței. Când prepari hrana, aragazul trebuie supravegheat, altfel există riscul ca flacăra să se stingă și să se acumuleze gaze în încăpere.
Instalează detectoare de monoxid de carbon în încăperile în care ai aparate alimentate cu gaz. Acestea pot ajuta la prevenirea unor incidente grave, deoarece emit semnale sonore şi avertizează cu privire la prezența monoxidului de carbon.