Închide

80.000 de lei pentru refacerea documentației Podului Porțelanului

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 13, 2021 0 414

Primăria a contractat la finalul lunii mai servicii de modificare și actualizare a studiului de fezabilitate pentru podul Porțelanului de 80.000 lei de la Costin și Vlad Biroul de Proiectare, după ce lucrările la pod au fost sistate în 2019 ca urmare a unor probleme apărute pe șantier.

Lucrarea fusese contractată de Diferit pentru peste 5,7 milioane de lei fără TVA și un an de zile, însă șantierul care a început în aprilie 2019 a fost sistat în toama aceluiași an din pricina unui zăcământ de sare despre care oficialii Primăriei au anunțat că a fost descoperit odată cu lucrările. În 2020, lucrarea a fost ajustată ca preț cu votul Consiliului Local, la peste 7,1 milioane lei, dar Primăria nu a stabilit exact cum se va relua șantierul. Primarul Boc susținea în februarie anul acesta că există două soluții tehnice pentru continuarea lucrărilor și că nu s-a stabilit dacă se reface licitația pentru restul șantierului, având în vedere că s-a depășit termenul contractual cu Diferit. Anul trecut a spus că e supărat și că pe șantier e harababură generală. În 2019, alți activiști din Cluj l-au criticat pentru șantierul podului arătând că acesta aduce betonări în zona Someșului, contrare politicii asumate de instituție privind introducerea râului în viața orașului.

Diferit a inițiat procedurile de rezilierea a contractului, după cum a informat Primăria. Pentru lucrările executate deja pe șantier (relocare rețele gaz, reabilitare pod existent și amenajarea albiei râului) municipalitatea a plătit firmei peste 1,4 milioane lei, fără TVA, după cum au informat oficialii Primăriei.

Primarul Emil Boc a mai anunțat că a prevăzut în bugetul pe 2021 peste 5 milioane lei pentru lucrările la acest pod.

Acum, Primăria a contractat noi lucrări pentru refacerea și actualizarea studiului de fezbilitate și dorește să continuie lucrarea. Costin și Vlad Biroul de Proiectare vor fi cei care se vor ocupa de actualizare pentru 80.000 lei. Firma lucrează cu Nord Conforest și a câștigat împreună cu firma de construcții a fraților Dorin și Ioan Așchilean contracte cu Primăria Cluj.

După proiectanții vor livra noul studiu de fezabilitate actualizat iar acesta va fi aprobat, Primăria a anunțat că va organiza o nouă licitație pentru terminarea Podului Porțelanului.

Lucrările de proiectare pentru podul Porțelanului au fost contractate prin licitație de la societatea VCE Vienna Consulting Engineering cu peste 64.000 de lei.

Podul Porțelanului face legătura între strada cu același nume, pe malul drept al Someșului, și străzile Nădășel și Alexandru Sahia, pe malul stâng al râului. Acesta a fost construit în 1940 și reabilitat în 1970, deservind aprovizionarea pentru fabrica de porțelan, astfel că lățimea părții carosabile este de 4 m, cu doar un singur fir de circulație. Vechiul pod, mai anunțase Primăria, urmează să fie păstrat ca pasarelă pietonală de traversare a râului Someș.

Vezi și: Clujenii îl critică pe Emil Boc pentru felul în care a gestionat lucrările la podul Porțelanului, sistate din 2019

Nici un comentariu

Scrie un comentariu