Închide

7,4 milioane de euro pentru reabilitarea parcului și împrejmurilor muzeului ”Octavian Goga” din Ciucea

Administrație by Actual de Cluj - ian. 28, 2025 0 237

Parcul și împrejmuirile muzeului ”Octavian Goga” din comuna clujeană Ciucea ar putea fi reabilitate, după ce instituția în subordinea căreia se află muzeul a obținut bani pentru reabilitarea castelului și a restului ansamblului.

Mâine Consiliul Județean are ședință, pe listă se află și proiectul de finanțare. Se urmărește restaurarea, conservarea și modernizarea parcului din cadrul ansamblului și a împrejmuirilor acestuia. Valoarea totală a proiectului este de  37 milioane de lei, adică aproximativ 7,4 milioane de euro, bani care ar urma să vină prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Din acești bani, 29,2 milioane sunt finanțarea nerambursabilă. Proiectul se află, la momentul actual, în etapa de contractare, fiind solicitată de către Autoritatea de Management transmiterea documentelor necesare semnării contractului de finanțare.

Restaurarea, consolidarea și conservarea Ansamblului ”Octavian Goga” din comuna Ciucea costă 42 milioane de lei, fondurile fiind asigurate tot prin Programul Regional Nord Vest 2021 – 2027. Lucrările vizează intervenții în ceea ce privește reabilitarea, restaurarea și punerea în valoare a Clădirii Castel, reabilitarea Mausoleului ”Octavian Goga”, a Casei Ady Endre, precum și a anexelor acesteia, a Casei Albe, a Casei de pe stâncă, reabilitarea și refuncționalizarea Teatrului de vară în pavilion de primire, reabilitarea Cabinei poartă de lemn, reabilitarea mausoleului temporar și altele. Dacă proiectul pentru amenajarea parcului și a împrejmuirilor va fi aprobat pentru finanțare, valoarea banilor băgați în reabilitarea acestui muzeu ajunge la 79,4 milioane de lei, adică aproape 16 milioane de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare