Închide

6 consilii județene alocă peste 30% din buget pentru cheltuielile de personal / Cel mai mare procent e la Gorj: 41,9% / În Bihor, Bistrița Năsăud, Alba și Cluj procentul e cel mai mic, sub 15%

Administrație by Actual de Cluj - iul. 03, 2025 0 267

Consiliul Județean Gorj aloca în 2023 41,9% din bugetul instituției pentru cheltuielile de personal și era pe primul loc la nivel național în privința procentului alocărilor pe acest capitol.

Dintr-un buget de 287 de milioane de lei, 120 de milioane erau cheltuiți pe acest capitol bugetar conform datelor prezentate de publicația TurnulSfatului.ro.

Procente de peste 30% se mai înregistrau în Vaslui (37,2%), Harghita (35,6%), Mureș (34%), Olt (21,5%) și Giurgiu (30,9%).

Cel mai mic procent alocat din bugetul de venituri pentru cheltuielile de personal se regăseau în acel an, conform datelor transmise de Ministerul Dezvoltării, în Bihor (8,7%), Bistrița Năsăud (12,5%), Alba (14%), Cluj (14,3%) și Ialomița (17,2%).

Conform datelor prezentate atunci de către CJ Sibiu, în cadrul execuției bugetare pe anul 2024, pentru capitolul „Cultură„ au fost alocate 16,43% din bugetul total, în cazul Sibiului. Același procent era pentru Constanța,  în timp ce Timiș (14,55%), Dolj (12,11%), Iași (11,58%), Cluj (11,25%), Brașov (9,94%), Gorj (8,51%), Alba (8,35%) și Bihor (7,27%) avea mult mai puțin.

Pentru a verifica aceste informații, pentru că datele nu erau la fel cu cele prezentate de către instituții pe execuțiile bugetare, Turnul Sfatului a solicitat tuturor consiliilor județene procentul capitolului „Cultură„ din bugetul total, pe anul 2024.

O parte dintre consiliile județene au răspuns până la ora editării acestui răspuns și nu corespund cu datele prezentate de către CJ Sibiu.

”Dacă analizăm partea de prevederi bugetare definitive la data de 31.12.2024, Consiliul Județean Cluj a alocat în anul precedent, la Capitolul 6702 Cultură, suma de 138.627,15 mii lei, din totalul de 1.027.265,78 mii lei, ceea ce înseamnă un procent de 13,49%. Dacă ne referim însă la plățile efective realizate de Consiliul Județean Cluj în anul 2024 pe acest capitol bugetar, avem o sumă de 115.302,96 mii lei, dintr-un total de 728.632,43 mii lei, respectiv un procent de 15,82%”, transmite CJ Cluj în răspunsul transmis Turnul Sfatului.

13,49% sau 15,89% nu corespunde deloc cu procentul prezentat în cazul Clujului de către sibieni – 11,25%.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags