Închide

Fostul dușman e solidar azi cu Uioreanu, săltat de DNA. „Sunt convins că-şi va proba nevinovăţia”

Politica by Actual de Cluj - mai 28, 2014 0 115

În organizația județeană a fost la cuțite cu Uioreanu, dar acum Nicoară îi arată sprijinul: „sunt convins că-și va proba nevinovăția”, spune fostul președinte al Consiliului Județean despre actual ocupant al funcției, săltat de procurorii DNA și vizat într-un dosar în care sunt cercetate posibile fapte de corupție.

uioreanu2

Marius Nicoară a dat publicității o declarație de presă în care arată că a plecat de urgență din București la Cluj ca să fie alături de Uioreanu, cu care, în organizația județeană a PNL, era la cuțite: „Am plecat de urgenţă de la Bucureşti, către Cluj. Am lăsat şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL – unde se vor dezbate chestiuni deosebit de importante – pentru a fi alături de colegii mei, liberalii clujeni, şi ai (sic-n.red.) susţine, acum, în aceste momente delicate”, scrie Nicoară. „Ca vicepreşedinte al partidului şi fost şef al organizaţiei clujene, dar şi ca liberal şi om de onoare,  precizez cu toată hotărârea că liberalismul nu tolerează corupţia, traficul de influenţă, abuzul şi fraudarea banului public. Am susţinut şi voi susţine, atâta timp cât voi fi în viaţa politică, ca organele abilitate ale statutului şi instanţele de judecată să sancţioneze orice încălcare a legilor naţionale şi europene, indiferent de numele şi calitatea acelei persoane. În acelaşi timp, declar că am încredere în prezumţia de nevinovăţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, dl. Horea Uioreanu, care sunt convins că-şi va proba nevinovăţia în faţa organelor de anchetă penală. Acelaşi sentiment îl încerc şi faţă de consilierul judeţean PNL, Ioan Petran. Imediat ce voi ajunge la Cluj, voi convoca o întrunire cu colegii mei pentru a analiza situaţia şi a vedea cum putem ajuta”.

Amintim, biroul președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost sigilat în această dimineață de procurori, iar acesta a fost dus la audieri, la sediul DNA, unde se află în aceste momente.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu