Închide

Trei mii de opere de artă la Expo Transilvania, de duminică seara: absolvenții UAD Cluj își prezintă creațiile

EducaţieTop News by Actual de Cluj - iun. 26, 2015 0 1183

Admirați creațiile absolvenților universității de artă din Cluj, de duminică seara, la Expo Transilvania: sunt peste 3000 de lucrări.

Vernisajul tradiționalei expoziții a absolvenților UAD, ce își prezintă lucrările de licență sau masterat într-un singur loc, are loc duminică seara la ora 18, la Expo Transilvania, unde e organizată în fiecare an începând din 2001. Expoziția e deschsă doar câteva zile, până în 2 iulie, și numără peste 3.000 de lucrări ce aparțin absolvenţilor ciclurilor de studii de licenţă şi de master ai Universităţii de Artă şi Design de la specializările arte plastice – pictură, arte plastice – sculptură, arte plastice – grafică, arte plastice – foto – videoprocesarea computerizată a imaginii, conservare – restaurare, pedagogia artelor plastice şi decorative, ceramică – sticlă – metal, arte textile – design textil, modă – design vestimentar şi design. Fiecare dintre absolvenți prezintă, în medie, opt lucrări, în funcție de dimensiuni – dar lista poate ajunge până la 10.

„Spaţiul de expunere de care dispune universitatea devine un adevărat centru de artă contemporană, singurul de asemenea anvergură din România. Fiecare din cei peste 300 de absolvenţi de la licenţă şi de master beneficiază astfel de posibilitatea de a-şi crea propria expoziţie personală într-un cadru generos”, arată UAD.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu