Închide

Ziua Europei va fi marcată vineri la Cluj cu ceremonii militare și religioase în piața Unirii

Actualitate by Actual de Cluj - mai 07, 2025 0 133

Ziua Europei va fi marcată vineri la Cluj cu ceremonii militare și religioase în piața Unirii.
Ziua Europei se marchează în fiecare an în 9 mai, iar în acest an de la ora 11 în piața Unirii din Cluj-Napoca e pregătită o ceremonie, organizată de Instituția Prefectului, cu Primăria din Cluj-Napoca și divizia 4 Infanterie Gemina. Ceremonia cuprinde prezentarea onorului militar și salutul drapelului de luptă, intonarea imnului național al României și imnul Europei, un serviciu religios, discursuri privind semnificația Zilei Europei, un moment artistic și defilarea gărzii de onoare. Instituția Prefectului precizează că nu se depun coroane de flori.

Momentul artistic constă din ”cântece specifice datei” după cum arată Instituția Prefectului la solicitarea actualdecluj.ro, susținute de corala ”Voci Transilvane” a Casei de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș”, respctiv Ansamblul Folcloric Studențesc ”Mărțișorul” acompaniați de Muzica militară a Diviziei IV Infanterie ”Gemina”.

Ziua Europei este marcată la 9 mai pentru a comemora declarația istorică a lui Robert Schuman din 1950, considerată piatra de temelie a Uniunii Europene. În acea zi, ministrul francez al Afacerilor Externe, Schuman, a propus crearea unei noi forme de cooperare politică și economică între statele europene, în special între Franța și Germania, pentru a preveni conflictele viitoare. Planul său prevedea plasarea producției de cărbune și oțel sub o autoritate comună — un pas esențial pentru reconstrucția Europei postbelice și consolidarea păcii pe continent.

Această propunere a dus la formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, care a stat la baza dezvoltării ulterioare a Uniunii Europene. Astfel, data de 9 mai simbolizează începutul integrării europene și angajamentul statelor membre față de unitate, solidaritate și pace. Ziua Europei este celebrată prin evenimente culturale, educaționale și politice în toate țările membre ale UE, pentru a promova valorile europene și a aduce cetățenii mai aproape de instituțiile europene.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare