Firmă din Cluj amendată cu 1.200 de euro de ITM după introducerea eronată în registrul de evidență a salariaților a elementelor contractelor individuale de muncă.
Economie by Actual de Cluj - oct. 09, 2024 0 164

O firmă din Cluj a fost amendată cu 1.200 de euro de către inspectorii de muncă după introducerea eronată în registrul de evidență a salariaților a elementelor contractelor individuale de muncă.
Mai exact e vorba de o amendă în valoare de 6.000 de lei aplicată pentru transmiterea eronată în registrul general de evidență al salariatilor a elementelor contractelor individuale de muncă. Este una dintre cele trei amenzi date de Inspectoratul Teritorial de Muncă din Cluj (foto) într-o campanie națională care a însemnat în Cluj verificarea a 17 firme, trei societăți fiind sancționate contravențional cu amenzi în cuantum de 9.000 de lei. Celelalte două amenzi, fiecare în valoare de 1.500 de lei, au fost aplicate pentru neorganizarea evidenței orelor lucrate, cu evidențierea zilnică a orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru pentru fiecare salariat în parte.
Controalele au avut loc între 24 septembrie și 4 octombrie la nivel național privind respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către firmele de ”leasing de personal” – agenții de muncă temporară și de către utilizatorii salariaților temporari. Activitatea de ”leasing de personal”, desfășurată de agenții de muncă temporară, prin punerea la dispoziția utilizatorilor români sau străini a lucrătorilor în baza contractelor de muncă temporare, reprezintă un segment important pe piața muncii din România.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„U” Cluj, victorie entuziasmantă cu Dinamo. Trupa lui Sabău e aproape calificată în Conference League
mai 17, 2025 0
-
Video Un număr de 5 vârstnici romi și familiile lor au primit locuințe sociale de la Primăria Cluj, în comunele de lângă municipiu/În ultimii ani administrația a mutat peste 110 de familii care trăiau în condiții precare la groapa de gunoi
mai 17, 2025 0